Gigi Becali a avut un discurs dur despre comportamentul lui Dorinel Munteanu. Patronul de la FCSB i-a luat apărarea antrenorului de la Oţelul.
Becali, zid pentru Dorinel Munteanu
Oţelul Galaţi a remizat acasă cu Dinamo, scor 1-1, însă cea mai controversată fază a meciului nu s-a întâmplat pe teren.
Dorinel Munteanu (56 de ani) l-a tras agresiv de tricou şi a ridicat tonul la David Maftei (20 de ani), în timpul meciului Oţelul - Dinamo 1-1. Totul pentru că jucătorul nu l-a privit în ochi în timpul unui dialog de la marginea terenului.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Gigi Becali, patronul de la FCSB, a comentat episodul şi i-a luat apărare lui Dorinel Munteanu.
”Ce i-a făcut mă? E copilul lui. Are 18-19 ani. Ce i-a făcut. I-a spart nasul? I-a rupt urechea? E adevărat, că nu e un gest de apreciat, dar nici aşa, că mare nenorocire ce a făcut. Este un antrenor care a jucat pentru România, are echipa asta, care e creaţia lui. Să facă cineva din România ce a făcut el. Ăsta e modul lui de a motiva.
Nu l-a înjurat, nu i-a făcut nimic. Dacă era băiatul meu şi era mai tânăr de 20 de ani, îi spuneam că mai rău trebuia să îi facă. Ăstia de Dorobanţi nu mai ştiu de frică şi care sunt de bani gata. Dar ăsta vine dintr-o familie din care probabil se aşteaptă să facă bani din fotbal, să fie milionar. Băi tată, când se uită antrenorul la tine… trebuia să îi rupă tricoul, cum a zis şi Dorinel. Ia întreabă-l tu pe Panduru, dar nu acum, în pauză. Că acum o să zică că nu se poate aşa ceva.
La final o să îşi zică că la după meci îi rupea şi piciorul, nu doar tricoul. Nu am dubii, el a fost antrenor, ştie. Aşa, la televizor, toată lumea e civilizată”, a răbufnit Becali pentru Prima Sport.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: becali, dorinel munteanu, maftei