Rivaldinho se simte bine la Dinamo şi spune că declaraţiile lui Ionuţ Negoiţă, care a anunţat că e dispus să vândă clubul, nu îl sperie. Brazilianul spune că relaţia lui Negoiţă cu jucătorii clubului roş-alb e una extrem de corectă, în condiţiile în care salariile sunt plătite la zi şi speră ca acest lucru să rămână neschimbat dacă Dinamo va avea un nou patron.
"Da, am auzit (n.r. că Negoiţă vrea să vândă Dinamo). Negoiţă a fost corect cu noi până acum, sper că dacă va vinde Dinamo s-o ia un patron bun. Eu sunt calm. Suntem plătiţi la timp, totul este OK. Eu l-am văzut pe patron doar de trei sau patru ori în acest an, nu apare prea mult, nu ne ceartă. Nu cred că trebuie să stea mereu lângă echipă", a declarat Rivaldinho în Gazeta Sporturilor.
Atacantul a făcut şi o comparaţie cu patronul FCSB, chiar dacă nu înţelege foarte bine declaraţiile acestuia. Totuşi, Rivaldinho a observat că, spre deosebire de boss-ul lui Dinamo, Gigi Becali e o prezenţă constantă la TV şi vorbeşte în permanenţă despre jucătorii săi sau ai altor echipe.
"Da, da (n.r. l-a văzut pe Becali la TV), doar că nu înţeleg ce zice. Ştiu că apare mai mereu [...] Înţeleg că vrea să cumpere mulţi jucători sau că deja a cumpărat. Nu ştiu ce relaţie are el cu jucătorii lui. Nu pot vorbi", spune Rivaldinho.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: rivaldinho, becali, fcsb, dinamo, negoita