You are here:

Ce mai face Adrian Petre, atacantul de 19 ani care a dat 28 de goluri pentru UTA şi pe care în vară l-au vrut FCSB şi Dinamo

Ce mai face Adrian Petre, atacantul de 19 ani care a dat 28 de goluri pentru UTA şi pe care în vară l-au vrut FCSB şi Dinamo

Liga 2

Comentarii

Adrian Petre, fost atacant la UTA, spune că a început să se adapteze la Esbjerg şi asta se vede în evoluţiile sale. Atacantul de 19 ani a semnat în vară cu Esbjerg, deşi era dorit şi de FCSB şi Dinamo.

Adrian Petre a fost golgheterul celor de la UTA în sezonul trecut. Deşi avea doar 18 ani, a reuşit să înscrie 28 de goluri, record după Revoluţie. În vară, a fost pe lista FCSB-ului şi pe cea a lui Dinamo, dar a ales să-şi continue cariera în liga a doua din Danemarca. Însă n-a avut un început prea bun şi a fost trecut pe banca de rezerve.

Ulterior, s-a adaptat tot mai mult, a început să înţeleagă filosofia danezilor şi acum este titular: ”Trecerea de la Liga 2-a din România la cea din Danemarca a fost destul de complicată pentru mine. Nu am reuşit să mă impun de la început acolo, e diferenţă mare de antrenamente, pre­gătire, mentalitate. În primele cinci meciuri, am înscris un singur gol şi am trecut pe bancă şi chiar am stat în tribună la două jocuri. Dacă nu dai randament, pe antrenor nu îl interesează numele tău, suma de transfer, nu contează nimic. Atunci am realizat că trebuie să muncesc mult mai mult, să-mi schimb modul de a gândi şi am revenit cu cinci goluri în patru meciuri.

Pot spune că a fost izbucnirea mea şi acum sunt considerat primul atacant dintre cei 5 din lotul lui Esbjerg, dar asta nu înseamnă că lucrurile vor rămâne aşa dacă nu voi continua să dau goluri şi mai ales să-mi aduc aportul la rezultate bune pentru echipa mea. Multă lume se aştepta să am, poate, 15-16 goluri date în Danemarca, dar era imposibil să se întâmple asta. Trecerea e foarte mare pentru un fotbalist român spre un club din străinătate, cu atât mai mult cu cât e şi încă tânăr. Aveam nevoie de acomodare, să înţeleg me­todele lor de pregătire, să împrumut din mentalitatea lor, mi-a fost foarte greu. Dar, sper că am trecut peste asta şi sunt aproape mulţumit
”, a povestit Adrian Petre pentru glsa.ro.
 

Afla mai multe despre: adrian petreutaesbjerg 

viewscnt
Articole similare