You are here:

Ce mare club din Franţa a făcut o ofertă oficială pentru cel mai bun jucător al Rusiei la CM 2018

Ce mare club din Franţa a făcut o ofertă oficială pentru cel mai bun jucător al Rusiei la CM 2018

Cupa Mondială

Comentarii

Campionatul Mondial din Rusia a fost unul excelent pentru tânărul Aleksandr Golovin, fotbalistul lui CSKA Moscova. Agentul său a fost asaltat cu oferte atât în timpul turneului final, cât şi după ce Rusia a ieşit din competiţie.

Golovin (22 de ani) joacă pentru CSKA din 2014 şi a bifat până acum 23 de selecţii în echipa reprezentativă a Rusiei. Cu siguranţă însă, turneul final organizat în ţara sa a fost cea mai buna perioadă a carierei sale, mijlocaşul impresionând profund în toate meciurile în care a evoluat pentru naţionala ţării sale.

Dincolo de interesul manifestat de cluburi precum Juventus Torino sau Arsenal, Aleksandr Golovin se bucură acum de o altă pretendentă. Prin vocea vice-preşedintelui său, Vadim Vasilyev, AS Monaco a anunţat că a făcut o ofertă pentru mijlocaşul lui CSKA: "Da, ne-am interesat de el şi am făcut o primă ofertă. Nu vă pot spune despre ce sumă este vorba, dar vă asigur că este una respectabilă" a declarat Vasilyev pentru Sports Express din Rusia.

Aleksandr Golovin a fost probabil cel mai bun jucător al Rusiei la Campionatul Mondial, turneu unde naţionala sa a atins faza sferturilor de finală.

Pentru CSKA Moscova, Golovin a evoluat în 113 partide şi a marcat de 13 ori. Cota sa de piaţă după Cupa Mondială ar fi crescut conform Sports Express până la 45 de milioane de euro. 

Afla mai multe despre: aleksandr golovinas monaco 

viewscnt
Articole similare