You are here:

Ce meci a văzut selecţionerul Angliei? ”Am fost extraordinari. E dezamăgitoare eliminarea!”

Ce meci a văzut selecţionerul Angliei? ”Am fost extraordinari. E dezamăgitoare eliminarea!”
Comentarii

Selecţionerul echipei under 21 a Angliei, Aidy Boothroyd, s-a declarat dezamăgit de înfrângerea din meciul cu România, scor 2-4, el precizând că a crezut că formaţia sa, extraordinară în unele momente, se va impune.

“După cum vă puteţi imagina, sunt foarte supărat că, după doi ani de pregătire şi calificări ieşim într-un mod foarte dezamăgitor. Am fost puţin amorţiţi în prima repriză, dar în a doua am crezut că o singură echipă va fi câştigătoarea. Am fost extraordinari în unele momente şi chiar şi atunci când adversarii au revenit în joc şi au înscris contrar cursului jocului, tot de noi mi-a plăcut. Este foarte dezamăgitor. Dacă greşeşti la acest nivel, eşti pedepsit”, a spus Boothroyd, potrivit site-ului federaţiei engleze.

Reprezentativa under 21 a României a învins, vineri, la Cesena, cu scorul de 4-2 (0-0), selecţionata Angliei, în etapa a doua a grupei C de la Campionatul European de tineret. Tricolorii au învins şi în prima etapă, scor 4-1 cu Croaţia, astfel că sunt pe primul loc în clasament, cu şase puncte.

Au marcat: Gray ’79, Abraham ‘87  / Puşcaş ’76 (penalti), Ianis Hagi ’85, Coman ’89, ‘90+3

Afla mai multe despre: aidy boothroyd 

viewscnt
Articole similare