FCSB a pierdut cu 1-2 pe teren propriu meciul disputat împotriva formaţiei norvegiene Viking Stavanger, joi seară, în prima manşă a play-off-ului Conference League.
FCSB a condus cu 1-0, prin golul marcat de Coman ‘3. Pentru oaspeţi au înscris Kabran ‘5 şi Bjorshol ’35. Chiar dacă Gigi Becali spunea înainte de meci că vrea ca echipa lui să câştige la două goluri diferenţă, FCSB a pierdut într-un mod surprinzător.
La finalul meciului, David Miculescu a declarat că FCSB va reuşit să întoarcă rezultatul în retur şi că FCSB se va califica în grupele Conference League în premieră. La conferinţa de presă care a avut loc după meci, Dică a încercat să explice deciziile tactice pe care le-a luat.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
De asemenea, antrenorul FCSB-ului a vorbit şi despre Octavian Popescu. El i-a transmis un mesaj clar decarului de la echipa bucureşteană.
”Este important ca el să înţeleagă asta!”
”Mă aşteptam să nu spună treaba asta David Miculescu (n.r. - despre şansele de calificare ale FCSB-ului). Am vorbit cu jucătorii în vestiar, trebuie să aibă încredere. Adversarul pleacă cu prima şansă, dar ne putem califica.
Am vorbit de jucători, am spus la fiecare conferinţă că avem nevoie de atacanţi. Stau la fiecare conferinţă să spun că trebuie să aducem atacant? Am spus mereu.
Am gândit că vom reuşi să marcăm gol sau goluri, că vom avea avantaj până în minutul 50-60, apoi Rusu este un jucător cu o viteză mai bună decât Miculescu. Speram că, pe spaţii, vom reuşi cu Rusu să mai marcăm. Apoi, Rusu este mai bun şi din punct de vedere aerian, speram că o să marcheze după ce am adus multe mingi în careu, de asta l-am introdus.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Mie îmi place să promovez jucători. Pantea a jucat bine în meciul de campionat, este un jucător de perspectivă. Şi în seara asta a arătat OK. La mine nu contează vârsta, dacă merită să joace, joacă.
Nu pot să antrenez tot ce se întâmplă în joc. Mai trebuie să intervină şi valoarea jucătorului, intuiţia lui la anumite faze. Cu siguranţă va fi mai greu meciul retur, dar eu cred în şansa noastră.
Nu cred că Tavi Popescu traversează o perioadă nefastă. La cum s-au apărat cei din Norvegia, era greu pentru el. Lui îi place să primească mingea între linii, azi n-avea cum, pentru că adversarii se apărau pe zona centrală. De asta am încercat să scoatem mingea pe benzi şi să venim cu centrări.
Este important ca Tavi Popescu să înţeleagă că, atunci când este mingea la margine, el să fie în careu. Vreau ca el să fie mereu în careu”, a spus Nicolae Dică, la conferinţa de presă.
Afla mai multe despre: fcsb-dică-octavian popescu-viking