Un jucător român are şanse mari să-l depăşească pe Marius Lăcătuş la numărul de titluri de campion câştigate în carieră. Cosmin Moţi şi-a prelungit până în 2022 contractul cu Ludogoreţ şi ar putea deveni fotbalistul român cu cele mai multe campionate câştigate.
Cosmin Moţi a semnat pe încă un an cu Ludogoreţ şi are acum contract până în 2022. Fundaşul în vârstă va avea astfel 37 de ani când îşi va termina contractul cu Ludogoreţ. Până atunci, poate doborî un record deţinut în fotbalul românesc de Marius Lăcătuş.
Cosmin Moţi are şanse să devină jucătorul român cu cele mai multe campionate câştigate
Cosmin Moţi s-a transferat la Ludogoreţ în vara lui 2012 şi de atunci a ieşit de fiecare dată campion al Bulgariei. În această vară ar urma să-şi treacă în palmares titlul cu numărul 8. Campionatul este întrerupt în Bulgaria, din cauza pandemiei de coronavirus, dar se fac paşi pentru reluarea sezonului. Ludogoreţ are un avans de 9 puncte faţă de locul secund, un meci mai puţin disputat şi aproape sigur va câştiga un nou titlu.
Dacă Moţi îşi va duce la capăt contractul cu Ludogoreţ şi echipa din Razgrad va continua să domine campionatul Bulgariei, fundaşul român va ajunge la 10 titluri de campion. Cosmin Moţi îl va egala astfel pe Marius Lăcătuş, care este fotbalistul român cu cele mai multe campionate, 10, toate câştigate cu Steaua.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
”Îşi doreşte cu tot dinadinsul să adauge o stea acolo, la tricoul echipei, deasupra emblemei. Nu-i doresc decât sănătate şi să poată să îşi îndeplinească acel vis”, a comentat Dragoş Grigore, colegul lui Moţi la Ludogoreţ, pentru Telekom Sport.
Însă Cosmin Moţi are şanse mari să-l depăşească pe Marius Lăcătuş la numărul de campionate câştigate. Fundaşul lui Ludogoreţ are şi un titlu câştigat cu Dinamo şi ar ajunge astfel la 11 titluri.
Cosmin Moţi ar intra în top 10 fotbalişti cu cele mai multe titluri
Dacă va atinge bora de 11 campionate câştigate în carieră, Cosmin Moţi ar pătrunde într-o galerie selectă la nivel mondial. Cum arată acum clasamentul:
- Ryan Giggs - 13 titluri
- Alfredo Di Stefano - 13 titluri
- Francisco Gento - 12 titluri
- Eusebio - 12 titluri
- Victor Baia - 11 titluri
- Maxwell - 11 titluri
- Paul Scholes - 11 titluri
- Marius Lăcătuş - 10 titluri
- Johan Cruyff - 10 titluri
- Peter Schemichel - 10 titluri
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: cosmin moti