You are here:

Ce nebunie! Un jucător care a luat Liga Campionilor cu FC Barcelona a fost propus în această perioadă la FCSB şi CFR Cluj. Ce răspunsuri a primit impresarul

Ce nebunie! Un jucător care a luat Liga Campionilor cu FC Barcelona a fost propus în această perioadă la FCSB şi CFR Cluj. Ce răspunsuri a primit impresarulgalerie foto

Superliga

Comentarii

Jeffren Suarez, fost jucător la FC Barcelona, ar fi vrut să se transfere la FCSB sau CFR Cluj, dar cele două cluburi l-ar fi refuzat.

Publicaţia Record vine cu o informaţie interesantă. Jeffren Suarez, fost jucător la FC Barcelona şi Valladolid, ar fi fost propus la FCSB şi CFR Cluj. Mijlocaşul în vârstă de 32 de ani este liber de contract încă din vară, când s-a despărţit de AEK Larnaca şi n-a reuşit până acum să-şi găsească vreun angajament.

În lipsă de soluţii, impresarul jucătorului venezuelean l-ar fi propus la FCSB şi CFR Cluj. Însă niciunul dintre cluburi nu s-au lăsat impresionate nici de CV-ul jucătorului, nici de calităţile acestuia. În vârstă de 32 de ani, Jeffren poate juca pe ambele benzi şi a jucat de-a lungul carierei pentru FC Barcelona, Sporting Lisabona, Real Valladolid, Eupen, Grasshoppers şi AEK Larnaca.

Jeffren ar fi vrut să se transfere la FCSB sau CFR, după ce a fost considerat un mare talent la FC Barcelona

Jeffren a crescut în celebra ”La Masia”, unde a ajuns în 2005, când a fost transferat de la juniorii lui Tenerife. Mijlocaşul lateral era considerat atunci un mare talent şi uşor-uşor a fost promovat la seniori. A avut 34 de apariţii pentru FC Barcelona, pentru care a marcat de trei ori şi a reuşit trei assist-uri. Jeffren a jucat pentru Barcelona într-o perioadă în care în vestiarul catalanilor erau superstaruri precum Messi, Ibrahimovic, Iniesta, Xavi sau Pique.

Perioada petrecută la FC Barcelona i-a adus în palmares un trofeu Champions League, 3 titluri în Spania, o Supercupă a Spaniei şi un Campionat Mondial al Cluburilor.

În vara lui 2011, FC Barcelona l-a vândut la Sporting Lisabona, care a plătit atunci 3,75 milioane de euro. Ulterior a mai jucat pentru Valladolid, Eupen, Grasshopers şi AEK Larnaca. Jeffren a jucat pentru toate naţionalele de juniori ale Spaniei, inclusiv la cea de tineret, însă la senior a ales să evolueze pentru Venezuela, ţară în care s-a născut.

În prezent este cotat pe transfermarkt.com la 400.000 de euro, dar în 2012 era evaluat la 5 milioane de euro.

 

 

Afla mai multe despre: jeffren suarez 

viewscnt
Articole similare