You are here:

Ce notă a primit Rudiger în Bild după ce Ianis l-a ridiculizat: ”A arătat foarte rău la golul lui Hagi”

Ce notă a primit Rudiger în Bild după ce Ianis l-a ridiculizat: ”A arătat foarte rău la golul lui Hagi”
Comentarii

Rudiger a fost considerat printre cei mai slabi jucători de pe teren după ce Ianis Hagi i-a dat mingea printre picioare, înainte de a înscrie.

România a plecat învinsă din Germania, care s-a impus cu 2-1, dar a fost unul dintre cele mai bune meciuri făcute de ”tricolori” în mandatul lui Mirel Rădoi.

Printre remarcaţi a fost şi Ianis Hagi, care a deschis scorul după o acţiune superbă, în care i-a dat cu dreptul mingea printre picioare lui Rudiger şi apoi a şutat cu stângul.

Ce notă a primit Rudiger după ce Ianis Hagi i-a dat mingea printre picioare

În minutul 9, fundaşul lui Chelsea a ieşit destul de şifonat într-un duel cu Ianis Hagi, din care tânărul mijlocaş român a deschis scorul.

Rudiger a fost depăşit uşor de Ianis, care i-a trecut mingea printre picioare şi a ajuns astfel într-o poziţie din care a marcat.

Faza a fost taxată şi în presa din Germania. Publicaţia Bild i-a dat doar nota 4 lui Rudiger şi evoluţia fundaşului de 28 de ani a fost comentată destul de acid:

”Fundaşul a arătat foarte rău la golul lui Hagi. Apoi a fost foarte determinat să-şi îndrepte greşeala”, au scris cei de la Bild.

Sistemul de notare folosit de Bild este diferit faţă de cel obişnuit. Jurnaliştii germani folosesc note de la 1 la 5 şi cel mai bun jucător de pe teren este cel care primeşte cea mai mică notă.

La partida contra României, cei mai buni jucători germani au fost consideraţi Thomas Muller, Serge Gnabry (ambii au marcat câte un gol) şi Joshua Kimmich. Toţi au fost notaţi cu 2.

Hansi Flick a fost şi el impresionat de golul înscris de Ianis Hagi

Dincolo de neatenţia lui Rudifer rămâne inspiraţia lui Ianis Hagi. Golul din minutul 9 a fost printre cele mai frumoase din cariera lui Hagi jr.

Chiar şi Hansi Flick, selecţionerul Germaniei, recunoaşte că mijlocaşul lui Rangers a reuşit să-i surprindă în totalitate pe fundaşii săi:

”Ar fi trebuit să ne apărăm mai bine la golul lor, dar trebuie să spunem că acţiunea lui Hagi a fost foarte bună. Şi-a folosit ambele picioare şi a gândit foarte bine faza”, a comentat Hans Flick, selecţionerul Germaniei.

România a fost învinsă cu 2-1 de Germania, în preliminariile CM Qatar 2022.  Golurile au fost marcate Gnabry ’52 şi Muller ‘81 - pentru gazde, respectiv Ianis Hagi ‘9 pentru România.

Afla mai multe despre: rudiger 

viewscnt
Articole similare