Mihai Iosif, Cristi Săpunaru şi Alexandru Dandea au venit în faţa jurnaliştilor, înaintea startului Ligii 1. Obiectivul giuleştenilor, în noul sezon, e menţinerea în prima divizie, urmând ca peste două sezoane să aspire la mai mult.
Mihai Iosif, înainte de debutul Ligii 1
În prima etapă, Rapid Bucureşti va primit vizita Chindiei Târgovişte, duminică, de la 21:30, în direct pe Telekom Sport 1 şi Telekomsport.ro. "După şase ani suntem în Liga 1. Sperăm să facem o figură frumoasă, iar istoria, tradiţia, ne obligă să ţinem steagul sus. Sperăm să-i facem fericiţi pe suporteri.
Mai greu a fost în Liga 2. Atunci a fost tensiunea mai mare, n-am avut suporterii, dar emulaţia asta de acum e bine venită. Gestionăm situaţia. Venirea lui Cristi Săpunaru e un mare plus pentru toată lumea. Trebuie să fim o mare familie. Omogenitatea va fi singura problemă şi sper să o rezolvăm cât mai repede. Am un prim 11 în cap, dar mai e nevoie de timp. Liga 1 va arăta mult mai frumos. Ne-am dorit mult să jucăm în Bucureşti şi mă bucur că s-a întâmplat acest lucru. Sper că vor mai veni doi, trei jucători. Nu ştiu sumele transferurilor, nu ştiu bugetul. Sunt mulţumit de jucătorii veniţi. La Rapid nu vin decât jucători cu caracter, înainte de calităţile fotbalistice", a declarat Mihai Iosif.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Ce obicetiv are Rapid
Cristi Săpunaru a dezvăluit ce obiectiv au giuleştenii: "Anul ăsta va fi un an de tranziţie pentru Rapid. Nu trebuie decât să rămânem în Liga 1 ca anul următor să sperăm la mai multe, la mult mai multe. O să ne bucurăm să vedem suporteri după pandemie. Cea mai mare lipsă a unui sportiv e să nu vadă suporteri în tribună. Cei care iubesc Rapidul vor fi în tribună.
Alibec să vină? Ce a păţit? Nu e liber, mai discut cu băieţii de la Kayserispor. Alibec e valoros şi uşa e deschisă oricărui atacant. Ştie atmosfera de la Rapid. Nu ştiu dacă e vreun jucător care să nu ştie atmosfera de la Rapid", a declarat apărătorul central.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: rapid, mihai iosif, cristi sapunaru