Preşedintele Clubului Sportiv Universitatea Craiova, Pavel Badea, a vorbit despre o problemă pe care o are antrenorul Corneliu Papură şi a susţinut că FCSB e favorită pentru a câştiga titlul în Liga 1.
Pavel Badea, despre Corneliu Papură: "El are o problemă de comunicare"
Pavel Badea, cunoscut drept părintele spiritual al Craiovei din Liga 1 şi fost manager general al clubului patronat de Mihai Rotaru, a tras câteva concluzii la finalul anului.
Oficialul de la CS Universitatea Craiova a vorbit despre Corneliu Papură, care a fost reconfirmat în funcţia de antrenor de Mihai Rotaru, conform surselor Telekom Sport. Pavel Badea susţine că tehnicianul echipei are o problemă de comunicare:
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
"V-am spus, Cornel Papură este un antrenor foarte bun. El are o problemă de comunicare în sensul că mesajele pe care le transmite nu sunt percepute la nivelul pe care el vrea să le transmită de către suporteri şi de cei care urmăresc mişcarea sportivă.
În cazul în care va reuşi să schimbe şi să se dezlipească de această imagine de un pic persiflare a celui cu care intră în comunicare, va avea foarte mult de câştigat, pentru că, din punct de vedere profesional, este foarte bine pregătit", a declarat Pavel Badea.
FCSB, U Craiova şi CFR Cluj sunt principalele favorite pentru câştigarea titlului Ligii 1, iar Pavel Badea a evidenţiat avantajele echipei lui Gigi Becali, faţă de rivale: "Prima şansă cred că o are FCSB, are în momentul actual un grup extrem de valoros, echilibrat pe compartimente, şi cu un mare atu, faptul că Gigi Becali nu se mai implică în ceea ce se întâmplă la echipa. Sper să se întâmple acelaşi lucru şi la alte echipe care se bat pentru a ajunge campioane", a mai spus Pavel Badea.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: ilie poenaru, fcsb, gigi becali, antrenor fcsb, ilie poenaru fcsb, gigi becali antrenor, toni petrea