Cota lui Ianis Hagi a scăzut cu un milion de euro după ce mijlocaşul de 21 de ani s-a transferat de la Genk la Glasgow Rangers, unde a fost împumutat până în vară.
Forma slabă arătată de Ianis Hagi la Genk, unde nu a reuşit să se impună, se reflectă şi în cota pe care o are pe transfermarkt.com. Mijlocaşul de 21 de ani a fost împrumutat în această iarnă la Glasgow Rangers şi cota lui a scăzut cu un milion de euro. Dacă în vară era cotat la nu mai puţin de 6 milioane de euro, acum valoarea lui este estimată la 5 milioane de euro.
Ianis Hagi a coborât astfel pe locul 5 în topul celor mai valoroşi jucători de la naţională, după Răzvan Marin (12 milioane de euro), George Puşcaş (6 milioane de euro), Alex Mitriţă (6 milioane de euro) şi Florinel Coman (5,5 milioane de euro).
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Tot 5 milioane de euro costă şi transferul lui Ianis de la Genk la Glasgow Rangers
Ianis Hagi n-a primit foarte multe şanse la Genk, deşi a avut momente de sclipire. Drept urmare, belgienii au ales să-l împrumute în această iarnă şi tânărul internaţional român a ales oferta de la Glasgow Rangers. În cazul care va impresiona, scoţienii au şi clauză pentru un transfer definitiv, în valoare de 5 milioane de euro. Transferul lui Ianis de la Viitorul la Genk a cotat 4 milioane de euro, astfel că belgienii ar ieşi un milion de euro pe profit.
Steven Gerrard este mulţumit de transferul lui Ianis Hagi
Mijlocaşul de 21 de ani a jucat până acum în 4 meciuri pentru Glasgow Rangers şi a reuşit şi un gol, în victoria cu 2-1 cu Hibernian. Până acum, Steven Gerrard - antrenorul lui Glasgow Rangers - s-a declarat foarte mulţumit de evoluţiile lui Ianis Hagi, dar a atras atenţia că mijlocaşul român are nevoie de răbdare, deoarece trebuie să se adapteze la fotbalul scoţian.
"Are două tunuri în picioare, pentru că aşa a crescut. Nu ştiu dacă i se datorează tatălui său ori unuia dintre antrenorii lui sau dacă Ianis însuşi a căutat acest lucru. E excelent că, la vârsta lui, are ambele picioare atât de puternice şi precise", a declarat managerul lui Rangers presei locale. L-a comparat cu el: "Îmi amintesc exersând cu stângul încă de când aveam patru sau cinci ani, iar piciorul meu stâng nici nu se apropie de acurateţea lui. Mă întreb când a început el? Şi a insistat!".
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: ianis hagi