You are here:

"Ce se întâmplă cu Benjamin Siegrist?". Mauro Pederzoli a decis viitorul portarului elveţian la Rapid

"Ce se întâmplă cu Benjamin Siegrist?". Mauro Pederzoli a decis viitorul portarului elveţian la Rapid

Rapid

Comentarii

Benjamin Siegrist (33 de ani), jucătorul împrumutat de Rapid la Genoa în a doua jumătate a sezonului precedent, mai are un an de contract alături de gruparea giuleşteană.

Fostul internaţional elveţian de tineret, adus la Rapid de către Neil Lennon, antrenorul care cu care giuleştenii au plecat la drum în sezonul precedent, a avut parte de evoluţii impresionante în Giuleşti.

Fostul portar al unor formaţii precum FC Basel, Aston Villa, Burton Albion, Cambridge United, Solihull Moors, Wycombe, FC Vaduz, Dundee United şi Celtic a strâns 13 prezenţe la Rapid, în stagiunea precedentă.

O accidentare suferită pe finalul anului trecut l-a scos din poartă, iar prestaţiile lui Marian Aioani l-au ţinut departe de postul de titular, fapt care l-a nemulţumit pe elveţian.

Astfel, Siegrist a fost trimis sub formă de împrumut la Genoa, până la sfârşitul sezonului. În locul lui Siegrist a fost adus austriacul Franz Stolz, însă, acesta nu a impresionat în partidele în care a suplinit pentru Marian Aioani, accidentat.

13 apariţii a strâns Siegrist la Rapid, timp în care a primit doar zece goluri şi a închis poarta în cinci partide.

Noul director sportiv al Rapidului, Mauro Pederzoli, a clarificat viitorul elveţianului, cât şi cel al lui Franz Stolz, la cele două echipe. Pederzoli a anunţat că Siegrist va continua la Genoa, în timp ce Stolz va rămâne la Rapid.

Mauro Pederzoli: "Siegrist va rămâne la Genoa"

"Siegrist va rămâne la Genoa, iar aici la Rapid va continua Stolz", a declarat Mauro Pederzoli, în cadrul unei conferinţe de presă.

Afla mai multe despre: rapidsuperligagenoamauro pederzolibenjamin siegristdan sucufranz stolzserie a 

viewscnt
Articole similare