Parma, echipa la care evoluează Dennis Man şi Valentin Mihăilă, a retrogradat în Serie B şi se va lupta în sezonul următor pentru revenirea în primul eşalon din Italia.
Ce se întâmplă cu Man&Mihăilă dacă vor juca în Serie B? Mirel Rădoi a lămurit situaţia legat de echipa naţională
În ciuda faptului că cei doi jucători vor trece de la Serie A la Serie B, Rădoi nu pare deranjat. Întrebat dacă cei doi tineri mai prezintă interes, Rădoi a declarat la conferinţa de presă:
„Cred că vor putea ajuta în continuare echipa. Vasile Mogoş vine tot din Serie B, nu cred că vor fi probleme de adaptare pentru ei. Sunt jucători din Liga 1 cu evoluţii destul de bine, alţii care au fost în circuitul echipei naţionale şi nu au mai jucat o perioadă, dar acum o fac bine, mă refer aici la Adrian Rus”.
Valentin Mihăilă (21 de ani) a fost transferat de Parma, în toamna anului trecut, de la Universitatea Craiova, pentru opt milioane de euro. Acesta are contract până în 2025 cu formaţia italiană.
- 23 de meciuri are olteanul în tricoul Parmei, unde a reuşit 4 goluri şi 3 pase decisive de gol
În timp ce Dennis Man (22 de ani) a fost adus la Parma, în luna ianuarie a acestui an, de la FCSB, pentru 13 milioane de euro. Acesta a semnat un contract valabil până în 2025 cu Parma.
- 2 goluri a marcat Man în tricoul Parmei în 14 jocuri
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: dennis man, valentin mihaila, mirel radoi, echipa nationala