You are here:

Ce se întâmplă la FCSB? Semnal de alarmă, deşi roş-albaştrii sunt pe primul loc: „Atmosferă apăsătoare. Mi se pare că sunt probleme mari”

Ce se întâmplă la FCSB? Semnal de alarmă, deşi roş-albaştrii sunt pe primul loc: „Atmosferă apăsătoare. Mi se pare că sunt probleme mari”

Superliga

Comentarii

FCSB a obţinut o victorie dramatică, scor 3-2, în faţa lui FC Botoşani, după un meci cu răsturnări de situaţie şi un gol decisiv înscris în minutul 90+6. Fosta campioană a fost condusă de două ori, însă a revenit de fiecare dată, iar Daniel Bîrligea a adus cele trei puncte în prelungiri.

Partida de pe „Arcul de Triumf” a stârnit numeroase reacţii din partea experţilor, care au analizat atât desfăşurarea jocului, cât şi situaţia din tabăra roş-albaştrilor.

Constantin Zotta a descris partida drept una spectaculoasă, în care ambele formaţii au avut perioade în care au controlat jocul. Fostul arbitru a remarcat faptul că FCSB a dominat prima repriză, însă eroarea lui Dawa a schimbat cursul partidei. În repriza secundă, Botoşani a avut mai multe ocazii importante, iar Zotta consideră că ambele echipe puteau pleca învingătoare, cu un plus de consistenţă pentru FCSB.

Basarab Panduru a caracterizat partida drept „o nebunie”. Acesta a remarcat startul bun al FCSB-ului şi faptul că echipa a reuşit să se descurce în primul act, în ciuda schimbării sistemului şi a utilizării unei defensive cu trei fundaşi centrali. Panduru a punctat şi ocaziile mari avute de FC Botoşani pe final, dar şi faza creată de Octavian Popescu la golul decisiv.

În schimb, Bogdan Cosmescu s-a concentrat mai mult pe atmosfera din vestiarul FCSB-ului. Acesta a remarcat reacţiile diferite ale jucătorilor după golul victoriei şi s-a întrebat cum este atmosfera în interiorul echipei, în condiţiile în care formaţia este neînvinsă şi ocupă primul loc în clasament.

Analiza lui Cosmescu vine în contextul în care Octavian Popescu a plecat imediat la vestiare după fluierul final, Bîrligea a fost surprins plângând, iar alte reacţii ale jucătorilor au părut să indice o stare diferită de cea pe care te-ai aştepta să o vezi după o victorie obţinută în minutul 90+6.

FCSB, lider cu tensiuni în vestiar? „Tavi Popescu a plecat direct la vestiar, Bîrligea plânge”

Zotta: „Un meci frumos, cu multe goluri, în care ambele echipe, în anumite perioade, au avut iniţiativa. FCSB a dominat prima repriză, dar Dawa a făcut ca totul să se schimbe şi, odată cu egalarea, în repriza a doua au apărut ocazii de ambele părţi. Botoşani a avut multe ocazii. Părea că oricare dintre cele două echipe putea câştiga. FCSB a fost mai consistentă.”

Panduru: „O nebunie de meci. FCSB începe bine, dă gol. Au controlat prima repriză, chiar dacă au schimbat sistemul şi te gândeai cam cum vor juca cu trei fundaşi centrali. Nu a fost chiar rău. Se face 2-1 în minutul 62 şi, după, nu ştii ce se va întâmpla. Marchează rapid Bîrligea. Pe final, Botoşani are ocazii mari de tot. Petro are ocazie în minutul 69, nu ştiu de ce dă din prima. În prelungiri, fază frumoasă făcută de Tavi Popescu... Bîrligea, doar el poate să dea golurile astea, el şi Manolache de la Corvinul.”

Cosmescu: „Ce atmosferă apăsătoare trebuie să fie în vestiarul FCSB... E o victorie care ar trebui să te urce pe garduri de bucurie. Tavi Popescu a plecat direct la vestiar, Bîrligea plânge, Creţu se certa cu unu, Tănase aplauda în dorul lelii. Mi se pare că sunt probleme mari ca atmosferă. Eşti neînvins, eşti pe locul 1.”

 

Afla mai multe despre: fcsbsuperligafc botoşani 

viewscnt
Articole similare