Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

Ce spun oamenii de fotbal despre sistemul 4-3-3 implementat de Dică la FCSB | "Fotbaliştii români nu-l prea agreează!"

Ce spun oamenii de fotbal despre sistemul 4-3-3 implementat de Dică la FCSB | "Fotbaliştii români nu-l prea agreează!"

FCSB

Comentarii

FCSB s-a făcut de râs la Giurgiu în prima etapă odată cu implementarea noului sistem 4-3-3, cerut cu atâta insistenţă de patronul echipei. Nicolae Dică a încercat în ultima lună să-i facă pe jucători să-l înţeleagă, dar se pare că fără rezultat

În urmă cu câteva zile, Gigi Becali, anunţa clar că FCSB va juca doar aşa: "Jucăm doar 4-3-3. Asta vreau: mingea să fie numai la noi! Plus că acest 4-3-3 poate fi schimbat 4-2-3-1 în timpul jocului. E cel mai bun sistem pentru că e mingea numai la noi. Asta voiam eu, mingea la noi". Dar la Giurgiu sistemul a fost o catastrofă!

"Nu am înţeles de ce într-un 4-3-3, Ovidiu Popescu este în spatele tuturor, uneori pe linie cu fundaşii centrali?! Ce cauţi tu, în momentul când echipa ta are mingea, să vii fundaş dreapta? Poate o fi vreo schemă pe care nu o ştiu, sunt sincer. Aşa ceva nu există niciunde. E ca şi cum Xavi ar veni în locul lui Dani Alves pe teren, la Barcelona. Ovidiu Popescu ar fi trebuit să fie în centrul terenului. Înseamnă că aşa i s-a zis, să joace de fapt fundaş dreapta! Eu cred că după meciul ăsta se alege praful de acest 4-3-3. Când o să revină Pintilii, nu o să se mai joace aşa ceva", a mai declarat Basarab Panduru, aflat în studiol Telekom Sport.

Ioan Andone, directorul general al celor de la Voluntari a explicat: "4-3-3 e un sistem dinamic, care îţi aduce un plus pe faza ofensivă. Dar fotbaliştii români nu-l prea agreează şi nici nu avem prea mulţi de acest profil. Ai nevoie acolo, în centru, lângă închizător, de doi oameni de număr 8, cu calităţi tehnice ofensive, dar şi fizice, să poată acoperi ambele faze. În plus, e foarte important ca atacantul central să facă presing agresiv la fundaşii centrali adverşi".

Dumitru Dragomir a fost cel mai dur: "Un rahat e şi schimbarea sistemului! Ei nici nu înţeleg despre ce este vorba. Părerea mea este că Gigi Becali ar trebui să-i lase pe alţii, care se pricep la activitatea asta. El ştie să facă bani, nu să facă echipe. Echipele se fac greu".

Afla mai multe despre: fcsbsteauasistemgigi becaliromaniabecaliandone4-3-3 

viewscnt
Articole similare