You are here:

Ce spune Târnovanu după ce a închis poarta FCSB-ului în partida cu CFR: ”Îl felicit şi pe Scuffet!”

Ce spune Târnovanu după ce a închis poarta FCSB-ului în partida cu CFR: ”Îl felicit şi pe Scuffet!”

FCSB

Comentarii

Echipa FCSB a învins duminică, în deplasare, scor 1-0, formaţia CFR Cluj, în cadrul etapei a 24-a din Superligă. A fost a doua înfrângere consecutivă a clujenilor pe teren propriu.

Partida de la Cluj a început cu 10 minute întârziere din cauza unor probleme apărute la instalaţia de nocturnă a arenei Dr. Constantin Rădulescu. 

Pe un gazon îngheţat şi o temperatură cu multe grade minus, prima repriză a întâlnirii a fost una alertă, dominată de echipa bucureşteană şi cu intervenţii excelente ale celor doi portari: Scuffet (CFR Cluj) şi Târnovanu (FCSB). 

În repriza secundă, ritmul jocului a mai scăzut, gazdele au dominat, dar cei care au înscris au fost bucureştenii. Edjouma l-a deschis pe Octavian Popescu în careul clujean, acesta a pasat tot lui Edjouma, care a înscris cu o scăriţă în minutul 88.

Până la final s-a mai remarcat arbitrul Sebastian Colţescu, acesta arătându-i cartonaşul galben lui Octavian Popescu, pentru că bucureşteanul – înlocuit, a salutat galeria echipei FCSB în drumul său spre banca de rezervă.

La finalul meciului, Târnovanu a oferit mai multe declaraţii. Portarul FCSB-ului l-a felicitat pe Scuffet. 

”Îl felicit şi pe Scuffet!”

”Am reuşit să ne apropiem, suntem o familie, am făcut un meci senzaţional. Bucuria e cu atât mai mare, cu cât victoria a venit pe final. Am încercat să fiu cât mai concentrat pentru că ştiam că trebuie să nu luăm gol ca să câştigăm.

Îl felicit şi pe Scuffet pentru că a scos câteva mingi foarte grele. E bucurie mare în vestiar. Candidaţi la titlu am fost în fiecare an, depinde doar de noi. Sperăm să menţinem această linie bună şi să luptăm până la final pentru campionat”, a declarat Târnovanu.

Afla mai multe despre: fcsb-cfr-târnovanu 

viewscnt
Articole similare