Gaetan Michel Missi Mezu, un atacant de 21 de ani care este sub contract cu Dunărea Călăraşi, a fost convocat la naţionala Gabonului. Aici va fi coleg cu starul lui Arsenal, Pierre Aubameyang.
Surpriză pentrun jucător din Liga a 2-a a României. Missi Mezu, un atacant de 21 de ani care joacă la Dunărea Călăraşi, a primit telegramă de convocare la naţionala Gabonului, anunţă afcdunareacalarasi.ro. Jose Antonio Camacho, selecţionerul naţionalei Gabonului, vrea să-l testeze la Cupa Regelui Thailandei, unde mai participă ţara gazdă, Slovacia şi Emiratele Arabe Unite.
Competiţia se va desfăşura în perioada 22-25 martie şi tot pentru acest eveniment au fost convocate şi vedetele Pierre Aubameyang (Arsenal Lobdra), Mario Lemina (Southampton), Lloyd Palun (Cercle Bruges) şi Didier Ibrahim N’Dong (Watford).
Missi Mezu joacă la Dunărea Călăraşi de la începutul sezonului şi a reuşit 4 goluri în 16 apariţii. De-a lungul carierei a mai jucat pentru SC Balma, Valenciennes B şi Paris FC (toate din Franţa).
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: gaetan michel missi mezu, gabon, aubameyang