Dennis Man s-a accidentat în partida din Cupa Italiei, contra lui Inter Milano, iar jucătorul a fost schimbat în prima repriză.
Dennis Man a fost titular în partida din Cupa Italiei contra celor de la Inter Milano. Totuşi, fotbalistul nostru a avut un ghinion teribil şi nu a apucat să facă nimic notabil în meci, deoarece s-a accidentat.
În minutul 24, Dennis a acuzat dureri la coapsa dreaptă şi nu a mai putut continua partida, astfel că jucătorul a fost nevoit să meargă pe bancă.
După accidentarea suferită de Dennis Man în meciul pierdut cu 1-2 în faţa lui Inter, italienii au dat verdictul şi au anunţat care este starea internaţionalului român.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Ce verdict a primit Dennis Man după ce s-a ”rupt” în partida cu Inter Milano! Anunţul făcut de italieni
”După cum a comunicat personalul medical de la Parma, cruciaţii l-au pierdut din cauza accidentării pe Dennis Man, care a ieşit prematur din meciul din Cupa Italiei cu Inter. În urma examinărilor, s-a evidenţiat că internaţionalul român a suferit o accidentare de grad mediu la coapsa dreaptă.
Timpii de recuperare vor fi evaluaţi în urma evoluţiei tabloului clinic (n.r. simptomelor avute). Pe de altă parte, Jayden Oosterwolde şi Vasilios Zagaritis s-au întors la echipă şi vor fi disponibili din nou pentru meciul din deplasarea de la Bari”, au anunţat cei de la ParmaLive.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: stranieri-dennis man-parma