Mijlocaşul lui Inter Milano, Hakan Çalhanoğlu, a liniştit temerile legate de o posibilă accidentare şi a confirmat că este pregătit să joace în partida decisivă dintre Turcia şi Kosovo, din barajul pentru Campionatul Mondial din 2026.
Căpitanul naţionalei Turciei a fost înlocuit pe finalul meciului câştigat cu 1-0 în faţa României, echipă pregătită de Mircea Lucescu, după ce a acuzat o crampă. Ulterior, acesta a explicat că nu este vorba despre o problemă serioasă şi că s-a antrenat normal înaintea confruntării de la Priştina.
Selecţionata antrenată de Vincenzo Montella se află la doar un meci de calificarea la turneul final mondial, însă va avea în faţă un adversar incomod. Kosovo, pregătită de Franco Foda, vine după o victorie spectaculoasă în faţa Slovaciei şi speră să obţină o calificare istorică.
Revenirea lui Calhanoglu este o veste importantă şi pentru Inter, antrenată de Cristian Chivu, în contextul în care italienii îşi propun să îşi revină în Serie A. În plus, lotul ar putea fi întărit în curând şi de revenirea atacantului Lautaro Martínez.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: serie a, inter milano








