You are here:

Cea mai ciudată amendă din NBA. Magic Johnson plăteşte 50 de mii de dolari pentru un motiv INCREDIBIL

Cea mai ciudată amendă din NBA. Magic Johnson plăteşte 50 de mii de dolari pentru un motiv INCREDIBIL

NBA

Comentarii

Legendarul baschetbalist american Magic Johnson, actualul preşedinte al echipei Los Angeles Lakers, a primit o amendă în valoare de 50.000 de dolari pentru că s-a arătat prea elogios faţă de un adversar, Giannis Antetokounmpo, noul star al echipei Milwaukee Bucks.

Liga nord-americană de baschet (NBA) le interzice conducătorilor să facă declaraţii publice referitoare la jucătorii aflaţi sub contract cu alte echipe.

Johnsosn, cvintuplu campion al NBA şi triplu câştigător al trofeului MVP, rezervat celui mai bun jucător din campionat, în anii '80, a făcut o comparaţie între calităţile sale din perioada când era în activitate şi cele ale tânărului jucător polivalent grec, în vârstă de 23 ani.

"În înţelegerea jocului, IQ-ul său baschetbalistic, creativitatea sa în aruncări sau pentru colegii săi... avem acelaşi lucruri", a declarat Johnson.

"Sunt bucuros că a debutat în cinci-ul de bază la All Star Game pentru că merită. Şi va fi un MVP, un campion, acest băiat va pune Milwaukee pe hartă. Cred că îi va aduce un trofeu major lui Bucks", a continuat conducătorul lui Lakers, în vârstă de 58 ani.

Antetokounmpo, care a reuşit cel mai bun sezon al său, cu medii de 28 puncte şi 10,4 recuperări pe meci, a primit cu plăcere complimentele lui Magic.

"Un astfel de compliment, venit de la Magic, înseamnă enorm. Însă eu trebuie să rămân concentrat, să continui să muncesc şi să încerc să-mi îmbunătăţesc jocul", a declarat grecul cu origini nigeriene.

Afla mai multe despre: magic johnsonlos angeles lakersgiannis antetokounmpoamenda uriasanba 

viewscnt
Articole similare