You are here:

”Cea mai tare fază”. Daniel Pancu a dezvăluit o situaţie senzaţională când a venit la CFR Cluj: ”Şi-au pus în cap să mă dea afară”

”Cea mai tare fază”. Daniel Pancu a dezvăluit o situaţie senzaţională când a venit la CFR Cluj: ”Şi-au pus în cap să mă dea afară”

CFR Cluj

Comentarii

Antrenorul celor de la CFR Cluj, Daniel Pancu (48 de ani), a adus aminte de situaţia în care era CFR Cluj atunci când a preluat-o.

Pancu, spumos la conferinţa de presă: ” Asta ar fi cel mai tare”

CFR Cluj a câştigat, în deplasare, cu Rapid, scor 2-1, în etapa cu numărul 7 din play-off-ul Superligii.

Zahovic (18) şi Cordea (35, penalty) au marcat pentru ardeleni în prima repriză, iar giuleştenii au redus din diferenţă în partea a doua, prin Moruţan (58).

Gruparea din Gruia ocupă locul 3, cu 40 de puncte, în timp ce Rapid se află pe 5, cu 32 de puncte.

În conferinţa de presă de la finalul meciului din Giuleşti, Daniel Pancu a vorbit despre contractul pe care l-a avut în momentul în care a preluat-o pe CFR Cluj, în noiembrie anul trecut.

Atunci, formaţia clujeană era într-o situaţie disperată, pe loc de play-out, mai aproape de locurile de barajul pentru menţinere decât de play-off, iar antrenorul a dezvăluit că nici nu se punea problema de vreo primă pentru câştigarea titlului.

”M-am uitat pe contract acum două săptămâni. Ei şi-au pus în cap să mă dea afară dacă nu mai am şanse matematice să câştig play-out-ul. De la ideea aia am plecat. Nu am luat în considerare faptul că toate celelalte echipe îşi câştigă punctele.

Cea mai tare fază legată de contract ar fi să câştigăm campionatul şi să nu iau nicio primă (n.r. râde). Asta ar fi cel mai tare, aş fi atât de mulţumit să nu luăm nimic. Nu am nevoie de nimic”, a declarat Pancu, după meci.

Afla mai multe despre: daniel pancucfr clujsuperliga 

viewscnt
Articole similare