UTA şi Universitatea Craiova au remizat, scor 3-3, în prima etapă a Superligii, la capătul unui meci nebun, în care oltenii au condus cu 3-0, dar au ratat victoria.
Deşi oltenii au condus cu 3-0 până în minutul 80, UTA a obţinut un egal miraculos, graţie reuşitelor semnate de Costache, Pospelov şi Roman.
Mai mult decât atât, ”Bătrâna Doamnă” a fost la un pas de victorie, însă Alin Roman a trimis puţin peste poartă la ultima fază.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Ştefan Baiaram nu îşi explică finalul catastrofal de la Arad: ”Am căzut. Nu avem nicio scuză”
”Îmi pare foarte rău, nu avem nicio scuză, mergem la Craiova şi analizăm ce am greşit. Noi am căzut, ei nu ne-au pus mari probleme. Au avut ocaziile pe greşelile noastre şi pe căderea noastră.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Ne-am gândit că meciul a fost terminat la 3-0. Ne bucurăm că s-a întâmplat în prima etapă, avem de învăţat şi la meciul următor vom arăta mai bine.
(n.r. Te autodepăşeşti faţă de sezonul trecut) Încerc să-mi ajut echipa, să luăm un trofeu, apoi vom vedea ce se va întâmpla”, a spus Ştefan Baiaram, după UTA - Craiova 3-3.