Ceas Richard Mille din aur roz şi titan va fi scos la vânzare într-o licitaţie publică de Artmark, în 26 mai, cu un preţ de pornire de 90.000 de euro, raportat la o valoare de piaţă de peste 200.000 de euro. Modelul RM030 este cel mai important şi cel mai valoros ceas de colecţie pus vreodată în vânzare în piaţa românească de investiţii de lux.
Cunoscut sub pseudonimul de "ceas al vedetelor", renumitul Richard Mille a devenit în ultimii ani cel mai exclusivist brand, în ciuda faptului că preţurile sale de piaţă pornesc de la un minim de 100-150.000 de euro.
Avându-l drept ambasador pe Rafael Nadal - ce joacă în competiţii purtând un Richard Mille Tourbillon care cântăreşte doar 19 gr., evaluat la 700.000 de dolari - Richard Mille produce doar ceasuri în ediţii limitate şi foarte limitate (nu mai multe de un total de 3.000 de piese pe an), care ajung să circule în piaţă, la scurtă vreme după lansare, la dublu preţului de listă.
Spre exemplu, modelul 052 purtat de muzicianul Pharrell Williams, al cărui cadran redă o imagine, văzută din satelit, a planetei Marte, este afişat la un preţ de listă de 969.000 de dolari, câtă vreme modelul Richard Mille 052 Tourbillon Skull achiziţionat de sportivul Neymar pleacă de la un preţ de listă de 500.000 de euro (pentru a se vinde deja în piaţa secundară cu circa 750.000 de euro).
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Modelul exclusivist Richard Mille Split Seconds Chronograph, achiziţionat cu 2,5 milioane de dolari, este purtat de muzicianul Jay Z.
Modelul Richard Mille 030, prezent în licitaţia din seara de 26 mai, a putut fi remarcat la mâna actorului Jason Statham în 2013 în filmul "Parker", şi este totodată ceasul purtat de muzicianul Ed Sheeran în diverse concerte televizate.
Prezenţa într-o licitaţie publică - a acestei ediţii limitate 030 a brandului Richard Mille este un eveniment pentru piaţa românească de artă şi o oportunitate rarisimă pentru iubitorii ceasurilor investibile, întrucât procesul de achiziţie a unui ceas Richard Mille este unul nemaiauzit de exclusivist. Orice potenţial client trece printr-un interviu exigent, atât cu privire la realizările sale profesionale, cât şi cu privire la viaţa sa personală.
Cel selectat să cumpere un exemplar al unei ediţii limitate va trebui să achite în avans o sumă variind între 100 şi 500 de mii de euro, urmată de o perioadă de aşteptare de minim un an.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Exemplarul exclusivist Richard Mille, alături de alte 120 de ceasuri unicat semnate de branduri celebre, precum Rolex, Audemars Piguet, Patek Philippe, Hublot sau Ulysse Nardin pot fi licitate, la un preţ de pornire plecând de la un sfert din preţul pieţei, doar online, pe platforma Artmark Live.
Afla mai multe despre: tenis, ceas, nadal, richard mille