Zeljko Kopic, antrenorul lui Hajduk Split, spune că se aşteaptă la un meci foarte greu cu FCSB, dar susţine că jucătorii săi sunt foarte determinaţi să se califice în play-off-ul Europa League.
Hajduk Split şi FCSB au făcut 0-0 în tur, iar calificarea se joacă pe National Arena. Zeljko Kopic spune că jucătorii săi vor intra foarte determinaţi, deşi joacă în deplasare. Antrenorul lui Hajduk Split este de părere că şansele la calificare sunt egale:
”Am avut două meciuri tari, cu Steaua şi cu Rijeka. Am folosit perioada de după pentru a ne recupera complet. Ne aşteptăm la un meci foarte, foarte greu. Echipa gazdă va juca în faţa propriilor suporteri, va încerca să fie foarte agresivă, să îşi facă jocul. Cu o pregătire tactică perfectă, cu o atitudine corectă, vom da totul pentru a scoate un rezultat bun. E foarte important pentru noi să jucăm la fel ca în primul meci, ca în primele 90 de minute [...] Cred că şansele sunt 50-50, pentru că Steaua are calitate şi jucători tineri, foarte talentaţi. De asemenea, au şi jucători mai în vârstă, pentru experienţă [...] Suntem aici pentru a scoate un rezultat care să ne califice în runda următoare”, a declarat Zeljko Kopic.
Steliano Filip se află în lotul lui Hajduk Split, dar Kopic păstrează suspansul şi n-a oferit un răspuns clar când a fost întrebat dacă fostul fundaş al lui Dinamo va juca: ”E aici cu noi, face parte din lotul de 20 de jucători, decizia mea vizavi de el depinde de soluţiile tactice pe care le voi avea, eu decid cine intră în teren şi cine stă pe bancă”.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: fcsb, hajdul split, europa league, zeljko kopic