Cel mai nou transfer al FCSB-ului, atacantul Alexandru Buziuc a vorbit despre emoţia pe care a trăit-o atunci când a aflat că va deveni noul jucător al roş-albaştrilor.
Buziuc a povestit maniera inedită în care i s-a adus la cunoştinţă mutarea care îi poate aduce ascensiunea în cariera sa de fotbalist.
”Mă bucur foarte mult că am reuşit să fac un pas mai sus, dar deocamdată încă sunt aici, mai am încă un meci de jucat, sper să ne atingem obiectivul aici, să reuşim să ne salvăm de la retrogradare şi abia după pot să mă bucur într-adevăr.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Prima dată m-a sunat un prieten şi mi-a zis că se vorbeşte despre mine la tv, adică şoferul nostru de pe autocar, e prietenul meu. Totul a fost aşa rapid, discuţii, imediat am rezolvat.
Eu sunt un jucător care munceşte foarte mult şi eu mă duc acolo cu gândul să muncesc şi să dau tot ce e mai bun. Dacă merit să joc, vreau să joc. Dacă nu, îmi accept şi statutul de rezervă, nu e nicio problemă”, a spus Alexandru Buziuc, la finalul partidei dintre Academica Clinceni şi FC Hermannstadt, scor 0-2.
Referitor la rezultatul meciului, Buziuc a comentat următoarele: ”Eu zic că am dominat meciul, nu neapărat din punctul de vedere al posesiei, dar ocazii am avut foarte multe şi le-am ratat cu nonşalanţă şi nu am reuşit să marcăm. Ei ne-au prins de două ori, au înscris şi s-a terminat meciul.”.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: fcsb, gigi becali, transfer