You are here:

Cel mai vechi jucător din lotul lui Inter ar putea pleca de la Milano: presa din Italia a făcut anunţul

Cel mai vechi jucător din lotul lui Inter ar putea pleca de la Milano: presa din Italia a făcut anunţul

Serie A

Comentarii

Aflată în cursa pentru revenirea în Serie A, Monza îşi conturează deja strategia de mercato şi a pus ochii pe un nume cu experienţă din lotul lui Inter Milano: fundaşul central Stefan de Vrij.

Aventura lui De Vrij la Inter este aproape de final

Iniţiativa îi aparţine directorului sportiv Nicolas Burdisso, care îl vede pe internaţionalul olandez drept o soluţie solidă pentru întărirea compartimentului defensiv. Contractul lui De Vrij se apropie de final, urmând să expire în mai puţin de trei luni, iar oficialii milanezi nu par grăbiţi să-i propună o nouă înţelegere.

Totuşi, scenariul unei prelungiri pe termen scurt nu este complet exclus. În acelaşi timp, fundaşul se regăseşte şi pe lista celor de la Al-Sadd, echipă antrenată de fostul tehnician al Interului, Roberto Mancini.

Din punct de vedere sportiv, sezonul nu a fost unul favorabil pentru De Vrij, care a pierdut din importanţă în echipa pregătită de Cristian Chivu, bifând doar şase prezenţe ca titular în campionat. În aceste condiţii, o despărţire la finalul sezonului pare tot mai probabilă.

Chiar şi aşa, experienţa sa vastă continuă să fie apreciată pe piaţa transferurilor. Monza, decisă să revină rapid în elită, îl consideră pe De Vrij o variantă avantajoasă pentru a întări defensiva antrenată de Paolo Bianco.

Sosit la Inter în 2018 de la Lazio, fundaşul olandez a adunat până în prezent 211 apariţii în tricoul formaţiei milaneze.

Afla mai multe despre: serie ainter milano 

viewscnt
Articole similare