Federaţia Română de Handbal a premiat, joi, cele mai bune handbaliste din 2021, în urma voturilor antrenorilor din Liga Naţională. Cristina Laslo a fost desemnată cea mai bună jucătoare română, iar Kristina Liscevic cea mai bună handbalistă străină.
”Premierea celor mai bune jucătoare din Liga Florilor, un moment devenit reper pentru handbalul nostru, a întârziat anul acesta, din cauza evenimentelor internaţionale. Însă aşteptarea a meritat, iar votul antrenorilor din Liga Florilor MOL de la începutul anului 2022 arată aşa: cea mai bună jucătoare română în 2021 - Cristina Laslo şi cea mai bună jucătoare străină - Kristina Liscevic”, a transmis FR Handbal.
La premiere au participat reprezentanţi ai sponsorului principal al forului şi preşedintele FRH, Constantin Din.
Cristina Laslo a încheiat sezonul cu Minaur Baia Mare şi a semnat deja pentru Gloria Bistriţa, iar Kristina Liscevic a fost componentă de bază la SCM Râmnicu Vâlcea.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: handbal