CFR Cluj l-a transferat pe Lovro Cvek (26 de ani) de la Zorya Lugansk, din Ucraina, şi aşteaptă ca Federaţia Română de Fotbal şi Liga Profesionistă de Fotbal să-şi modifice regulamentele pentru a permite înregimentarea fotbalistului în lot, aşa cum s-a întâmplat deja în alte campionate.
Cristian Balaj, preşedintele CFR-ului, a vorbit la Orange Sport despre transferul lui Lovro Cvek în Gruia, fotbalist provenit din Ucraina, de la Zorya Lugansk. Cvek a fost prezentat oficial la CFR în urmă cu trei săptămâni, dar încă n-a apucat să debuteze pentru CFR Cluj.
CFR Cluj aşteaptă ok-ul pentru a putea folosi fotbalistul transferat din Ucraina: "Am trimis adresă" | EXCLUSIV
Balaj a dezvăluit, la Orange Sport, că a înştiinţat FRF şi LPF despre transferul lui Lovro Cvek, iar acum aşteaptă ca forurile care conduc fotbalul românesc să-şi modifice regulamentul ca acesta să poată evolua.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
"Am primit o informare oficială pe adresa clubului, prin care am fost informaţi de decizia FIFA de a permite jucătorilor veniţi din campionatul Urainei să participe în anumite campionate. Un club poate adăuga doi jucător, urmând ca federaţiile şi ligile să-şi adapteze loturile, iar fereastra e până pe 7 aprilie.
Am semnat un contract cu un jucător din Ucraina, am trimis adresă că l-am adăugat pe listă. Am trimis o adresă săptămâna trecută federaţiei, prin care am solicitat sprijin pentru adaptarea regulamentului şi am solicitat să adapteze regulamentul pentru a permite jucătorului să fie legitimat.
În alte campionate aceşti jucători deja evoluează. Aşteptăm şi credem că va fi analizată cu seriozitate această solicitare", a spus Cristi Balaj, la Orange Sport.
CFR Cluj l-a transferat pe Lovro Cvek de la Zorya Lugansk din Ucraina
Pe 15 martie, CFR Cluj l-a transferat pe Lovro Cvek şi a anunţat oficial înregimentarea mijlocaşului. “Fotbalistul în vârstă de 26 de ani a evoluat până acum câteva săptămâni la Zorya Luhansk, în Ucraina, echipă pentru care a bifat 52 de meciuri. Anterior experienţei din Ucraina, Lovro a mai jucat în Slovacia la FK Senica, în Slovenia la NK Celje, NK Aluminij şi DNŠ Zavrč, dar şi în ţara natală la NK Varazdin. Îi dorim multă baftă şi cât mai multe realizări la CFR Cluj”, este comunicatul campioanei Ligii 1.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
În acest sezon, Lovro Cvek a bifat 23 de apariţii pentru Zorya, locul patru din Ucraina în momentul întreruperii campionatului.
- 800.000 de euro este cota de piaţă a lui Lovro Cvek, potrivit transfermarkt
Afla mai multe despre: lovro cvek, transfer, cfr cluj, transfer, frf, lpf