CFR Cluj se află în faţa debutului în noul sezon al UEFA Conference League, iar clubul din Gruia a anunţat o iniţiativă neobişnuită pentru fanii săi. Suporterii care vor să fie aproape de echipă la primul meci european din această vară au ocazia de a călători împreună cu jucătorii spre Armenia, pentru confruntarea cu Alashkert.
Partida tur din turul doi preliminar al competiţiei este programată pe 23 iulie, pe terenul formaţiei armene, în timp ce returul se va disputa pe 30 iulie, la Cluj-Napoca. Cei care doresc să facă deplasarea alături de delegaţia clubului trebuie să plătească 1.000 de euro, pachetul incluzând biletele de avion pentru călătoria dus-întors.
Anunţul vine într-un moment delicat pentru CFR Cluj, care traversează o perioadă cu dificultăţi financiare. În plus, clubul se află în atenţia UEFA după mai multe probleme administrative şi financiare apărute în ultima perioadă, însă astfel de situaţii nu sunt o noutate pentru gruparea ardeleană.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Pe plan sportiv, CFR Cluj a terminat ediţia precedentă a SuperLigii pe locul al treilea şi îşi începe parcursul continental în faza a doua preliminară a Conference League. Formaţia pregătită de clujeni o va întâlni pe Alashkert, echipă care a ajuns în această rundă după ce a eliminat formaţia kazahă Yelimay Semey.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Alashkert a încheiat ultimul sezon din Armenia pe poziţia a patra, la şapte puncte în spatele campioanei Ararat-Armenia. De partea cealaltă, Yelimay Semey a avut un parcurs similar în campionatul Kazahstanului, unde a ocupat tot locul patru la finalul stagiunii.
CFR Cluj încearcă să pornească cu dreptul noua campanie europeană, iar clubul speră ca prezenţa fanilor alături de echipă să ofere un plus de energie înaintea duelului decisiv pentru calificarea în turul următor.







