You are here:

CFR Cluj lansează oferta! Numele "greu" din România cu care Varga completează echipa. Ultima lovitură a campioanei

CFR Cluj lansează oferta! Numele "greu" din România cu care Varga completează echipa. Ultima lovitură a campioanei

CFR Cluj

Comentarii

CFR Cluj îşi formează noua echipă de la nivel administrativ, după plecările masive de la începutul sezonului, atunci când Nelu Varga a făcut mai multe schimbări. După ce l-a adus pe Cristi Balaj şi l-a pus preşedinte, omul de afaceri plănuieşte venirea unui alt conducător.

Dani Coman poate face pasul la CFR Cluj

Nelu Varga a demonstrat că este dispus să investească, fie că a fost vorba despre fotbaliştii din lot sau în privinţa posturilor-cheie din club. O mai veche ţintă a campionilor este în vederile finanţatorului, iar mutarea s-ar putea face în curând. 

Stiridecluj.ro anunţă că actualul preşedinte al lui Hermannstadt, Dani Coman, este dorit insistent de omul cu banii din Gruia. Deşi există informaţii despre problemele financiare cu care se confruntă ardelenii, lista sosirilor e deschisă, mai ales pentru oamenii doriţi pentru a asigura liniştea în club. 

După ce a refuzat CFR Cluj în vară, atunci când a preferat să rămână la echipa din Sibiu, care se luptă cu şanse reale la promovarea în Liga 1, Dani Coman urmează să fie ofertat, din nou. 

În ultima perioadă, la CFR Cluj au ajuns alţi doi conducători, Bogdan Mara şi Cristi Balaj. 

Dani Coman nu-l va înlocui pe Cristi Balaj, ci ar urma să se ocupe de latura sportivă, tehnică a activităţii, mai susţine sursa citată, în timp ce fostul central va rămâne un supervizor al tuturor oamenilor din club. 

Fostul portar are o relaţie bună cu Nelu Varga, acesta fiind un argument puternic pentru o posibilă colaborare a sa cu CFR Cluj. 

"Au existat discuţii (n.r. cu CFR Cluj). Au un preşedinte, pe Cristi Balaj. Hai să-l lăsăm să fie liniştit şi să-şi vadă de ce are de făcut acolo”, a declarat Dani Coman pentru Fanatik.ro, la începutul lunii. 

Pentru a mai scăpa de salariile mari pe care le oferă, campioana Ligii 1 e pregătită să se despartă de mai mulţi fotbalişti din lot. Pentru Dan Petrescu, plecările lui Anas Tahiri şi Fofana nu reprezintă probleme, în condiţiile în care oricum nu s-a bazat pe ei. 

Din lot ar putea dispărea în iarnă şi Cristian Bălgrădean. Portarul care a fost om de bază este dorit în Cipru. 

Afla mai multe despre: nelu vargacfr clujdani coman 

viewscnt
Articole similare