CFR Cluj şi FCSB au sot echipele care s-au luptat an de an la titlu în ultimele sezoane şi au făcut performanţe pentru România şi în cupele europene.
CFR Cluj a încheiat sezonul 2024-2025 pe locul 2 în campionat şi a câştigat Cupa României, dar l-a dat şi pe golgheterul campionatului: Louis Munteanu, cu 23 de goluri reuşite.
Pe de altă parte, FCSB, marea rivală în lupta la titlu din ultimii ani, a câştigat un nou campionat şi a fost până în optimile Europa League, disputând 20 de meciuri în cupele europene.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Clujenii, ”săgeţi” către bucureşteni: ”Şi noi am făcut ce a făcut FCSB”
Chestionat dacă CFR îi va pune mai multe probleme formaţiei roş-albastre în lupta la titlu din sezonul următor, Marius Bilaşco, oficialul clujenilor, a explicat de ce FCSB a reuşit să meargă atât de bine pe cele mai importante două fronturi.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
De asemenea, el a mai amintit şi faptul că şi CFR Cluj a făcut performanţe mari în cupele europene în anii trecuţi, cu calificări importante în fazele eliminatorii.
”Cei de la FCSB au avut un lot mai echilibrat. Au reuşit să suplinească jucătorii accidentaţi, noi am suferit când am avut probleme medicale.
Noi am vândut cei mai buni jucători şi a trebuit să reconstruim echipa. Anul ăsta nu am mai făcut aşa. Asta reprezintă un avantaj. Acum cred că suntem mai buni decât anul trecut.
Şi noi am făcut ce a făcut FCSB. Am fost în Europa, în primăvara europeană. Deci, ce a făcut FCSB, am făcut şi noi”, a declarat Bilaşco, potrivit Prima Sport.
CFR Cluj începe noul sezon din Superliga României acasă cu Unirea Slobozia, deplasare la Rapid şi acasă cu FC Argeş. În schimb, FCSB le întâlneşte acasă pe Hermannstadt, în deplasare pe Petrolul şi acasă pe Farul.
Cele două echipe vor fi adversare şi în Supercupa României, care va avea loc la începutul lunii viitoare, în Ghencea.
- Citește și
- O echipă de tradiţie visează să ajungă în premieră în play-off-ul Superligii: ”Suntem gata! Acesta este obiectivul nostru”
- BREAKING | Revenire surprinzătoare la Rapid! Fotbalistul îndepărtat de Marius Şumudică a ajuns în cantonamentul din Slovenia
- VIDEO | Cunoaşte foarte bine campionatul Poloniei şi a dezvăluit dacă Edi Iordănescu va reuşi la Legia: ”Are toate şansele”