Clujenii vor primi 570.000 de euro pentru succesul de joi seară, al treilea în grupele Europa League.
Cu această sumă, campioana României ajunge la 5.770.000 de euro primiţi din partea UEFA pentru parcursul european din acest sezon. La acest total se ajunge adunând banii primiţi pentru tururile preliminare trecute în Champions League plus remuneraţia cuvenită pentru punctele câştigate în grupele Europa League. Astfel după ce le-au eliminat pe Astana, Maccabi Tel Aviv şi Celtic în Champions League, Deac & Co au adus clubului vişiniu 1.140.000 de euro, premii cumulate în urma celor trei duble în care fotbaliştii lui Petrescu au ieşit învingători.
2.920.000 de euro este suma cuvenită pentru atingerea fazei grupelor Europa League la care se adaugă cei 1.210.000 pentru cele trei victorii de până acum din această fază a competiţiei. Şi pe clujeni îi mai aşteaptă şi alte bonusuri consistente. Astfel pentru calificarea în primăvara europeană vor mai încasa 1.000.000 în calitate de câştigătoare de grupă sau 500.000 de euro în cazul clasării pe poziţia secundă. De un punct din ultimele două meciuri sau de o înfrângere la limită cu cel puţin două goluri marcate în faţa lui Lazio le-ar garanta ardelenilor atingerea performanţei. Iată şi sumele defalcate pentru fiecare succes în parte
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
- Primul tur preliminar al Champions League - 280.000 de euro
- Al doilea tur preliminar al Champions League - 380.000 de euro
- Al treilea tur preliminar al Champions League - 480.000 de euro
- Calificarea în grupele Europa League - 2.920.000 de euro
- Victorie în grupele Europa League - 570.000 de euro
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: cfr cluj, uefa, premii in bani,