CFR Cluj şi-ar putea pierde căpitanul în această iarnă. Mario Camora va sosi astăzi la Bucureşti pentru a analiza ofertele primite şi sunt şanse ca fundaşul de bandă stângă al CFR-ului să semneze cu o altă echipă, notează Gazeta Sporturilor.
Conform sursei citate, Camora (32 de ani) e dorit de formaţii din Turcia, Portugalia şi Cipru.
Căpitanul CFR-ului a intrat în ultimele şase luni de contract şi poate negocia cu orice echipă fără să aibă acceptul clubului. Dacă se va înţelege cu o altă formaţie, Camora ar putea pleca gratis în vara lui 2019 sau chiar din această iarnă, contra unei sume de bani.
Agentul lui Camora, Sergio Guedes, a confirmat negocierile pentru fundaş şi spune că prima opţiune a acestuia era să continue la CFR, dar că formaţia din Gruia nu i-a făcut încă vreo propunere de prelungire a contractului scadent în vară.
"Este adevărat că vin special la Bucureşti să am o întâlnire cu Mario. Există mai multe oferte importante pentru el din trei ţări. Vom vedea ce o să fie. El îşi doreşte să rămână la CFR, dar nimeni din club nu a venit cu o ofertă concretă de prelungire a contractului. E în ultimele şase luni la Cluj şi există interes pentru el din altă parte", a declarat Guedes pentru GSP.ro
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.