FIFA a deschis o anchetă ce vizează posibile încălcări ale regulamentului privind transferul jucătorilor străini sub 18 ani, informează dailymail.co.uk. Chelsea este pentru a treia oară în opt ani în atenţia forului mondial din acest motiv.
Un purtător de cuvânt al FIFA nu a dorit să comenteze pe marginea acestui subiect, precizând că investigaţia este în derulare.
"Chelsea FC respectă toate statutele şi regulamentele FIFA în recrutarea jucătorilor", a susţinut gruparea engleză.
Campioana en tire a Angliei a mai fost cercetată, în 2009, pentru transefrul lui Gael Kakuta de la Lens, din 2007, şi FIFA i-a interzis să efectueze transferuri în două perioade de mercato. Chelsea s-a adresat TAS şi a avut câştig de cauză.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Anul trecut, Chelsea a fost în atenţia FIFA pentru Bertrand Traore, după ce au apărut imagini care arătau că fotbalistul jucase în 2012 pentru o echipă de juniori a clubului englez, la 16 ani, fără a avea certificatul internaţional de transfer.
În acest moment, Atletico Madrid are interdicţie de a efecuta transferuri din partea FIFA, după ce a încălcat regulamentul recrutării tinerilor jucători, iar Real Madrid a primit o sancţiune similară în 2016.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: chelsea, probleme, ancheta, fifa, regulament