You are here:

"Chiar n-am înţeles nimic". Momentul de sinceritate al lui MM Stoica. Ce l-a surprins pe oficialul FCSB-ului la meciul cu Craiova

"Chiar n-am înţeles nimic". Momentul de sinceritate al lui MM Stoica. Ce l-a surprins pe oficialul FCSB-ului la meciul cu Craiova

FCSB

Comentarii

FCSB s-a impus cu 3-0 în deplasarea de la Universitatea Craiova, graţie golurilor marcate de Olaru, Coman şi Miculescu.

Victoria clară a FCSB-ului a venit şi în urma unor decizii tactice surprinzătoare alese de Ivaylo Petev. Antrenorul Universităţii Craiova a încercat să improvizeze în echipa de start, iar oficialii roş-albaştrilor au fost cu adevărat surprinşi de deciziile staff-ului oltenilor.

"Când am văzut foaia de joc, m-am uitat la rezerve şi am crezut că sunt titularii. Mă aşteptam să nu fie Screciu şi Ivan, dar tot nu puteam să-i aşezăm sub nicio formă. Ne-am adunat toţi, dar nu ne ieşea nimic, nu puteam să-i aşezăm în teren.

Acum foarte mulţi ani, am mers la Craiova, am încercat să-i surprindem pe cei de la Electroputere, să jucăm fără atacant. Ne-am dus în Valea Roşie, Sorin Cârţu era antrenor la Electroputere, noi ne-am dus să-i surprindem, dar i-am surprins atât de tare de ne-au dat cinci.

Chiar mă gândeam că poate ne surprind (n.r. jucătorii Universităţii Craiova) şi ei cum i-am surprins noi pe cei de la Electroputere. Chiar n-am înţeles nimic, abia pe la încălzire am început să-mi dau seama. A fost puţin complicat pentru ei, dar tot au avut o ocazie imensă prin Mitriţă, după o pasă excelentă a lui Bancu, Bancu e senzaţional pe atac.

Au jucat 4-4-2, cu un romb la mijloc cu Creţu, Căpăţînă, Bancu şi Mitriţă. Au fost folosiţi nişte jucători pe nişte posturi cu care nu erau obişnuiţi" , a declarat Mihai Stoica la Orange Sport.

U Craiova - FCSB 0-3

FCSB a învins-o, duminică seara, în deplasare, scor 3-0, pe Universitatea Craiova, într-un meci din etapa a 23-a a Superligii.

Meciul a început cu un incident la tribuna a II-a, acolo unde un suporter al oltenilor s-a accidentat şi a fost nevoie de intervenţia ambulanţei. Pe teren, Târnovanu a intervenit în minutul 25 la şutul lui Mitriţă, iar Băluţă a trimis peste poarta gazdelor în minutul 36. Deschiderea scorului a venit dintr-un penalty acordat de Marcel Bîrsan, după sesizarea VAR, în prelungirile primei reprize. Zajkov a atins balonul cu mâna în propria suprafaţă de pedeapsă şi Olaru a marcat cel de-al 14-lea său gol stagional, transformând lovitura de la 11 metri.

FCSB a majorat scorul în minutul 50, prin Florinel Coman, iar Miculescu a profitat de greşeala lui Bancu, din minutul 84, a recuperat balonul, a pătruns şi a şutat din afara careului, stabilind scorul final.

FCSB s-a impus cu 3-0, ajungând la 50 de puncte şi fiind lider detaşat în clasament. Universitatea Craiova este pe locul 5, cu 34 de puncte.

  • U CRAIOVA: L. Popescu - Maldonado, Zajkov (Raul Silva 79), Badelj (J. Markovic 46) - Soiri, Al. Creţu, Al. Mitriţă, Căpăţînă (Mekvabishvili 46), N. Bancu – Cîmpanu (Koljic 57), Baiaram (Danciu 46). ANTRENOR: Ivailo Petev
  • FCSB: Târnovanu – Pantea (V. Creţu 46), Dawa, Ngezana, Radunovic - Olaru, Ad. Şut, Lixandru (Baba Alhassan 69) - Al. Băluţă (Miculescu 83), Luis Phelipe (Oct. Popescu 46), Fl. Coman (Ov. Popescu 77). ANTRENOR: Elias Charalambous

Afla mai multe despre: fcsbmihai stoica 

viewscnt
Articole similare