You are here:

Chiellini n-a mai suportat şi-a răbufnit în presa britanică: "Fotbalul italian şi-a pierdut identitatea fiindcă antrenorii au încercat să-l imite pe Guardiola!"

Chiellini n-a mai suportat şi-a răbufnit în presa britanică: "Fotbalul italian şi-a pierdut identitatea fiindcă antrenorii au încercat să-l imite pe Guardiola!"
Comentarii

Fotbalul italian şi-a pierdut identitatea fiindcă antrenorii din Serie A au încercat să-l imite pe Pep Guardiola, a declarat Giorgio Chiellini, fundaşul lui Juventus Torino şi al Squadrei Azzurra, pentru cotidianul britanic The Daily Mail .

Chiellini este foarte afectat că Italia a ratat calificarea la Cupa Mondială din acest an, lucru care nu i se mai întâmplase de la ediţia din 1958. Fundaşul nu crede că va urmări în această vară Mondialul la televizor. "Sincer, va fi ca un pumnal în stomac. Nu va fi o lună bună", a spus fotbalistul cu 96 de selecţii la naţională.

Chiellini şi-a îndemnat compatrioţii să revină la stilul tradiţional al fotbalului din Peninsulă.

"Pep Guardiola a stricat şi a ruinat fundaşul italian. E un antrenor extraordinar, cu o minte extraordinară, dar antrenorii italieni au încercat să-l copieze fără să aibă aceleaşi cunoştinţe, iar în ultimii zece ani ne-am pierdut identitatea", a spus jucătorul născut în 1984.

"Ne-am pierdut identitatea lui Maldini, Baresi, Cannavaro, Nesta, Bergomi, Gentile, Scirea... Dintre cei născuţi între 1984 şi 1995, îl avem doar pe Bonucci. În zece ani n-am lansat niciun fundaş bun. Sper că vom avea un nou start şi vom relansa fotbalul italian. Necalificarea la Mondial e dovada problemei pe care o avem", a adăugat el.

Afla mai multe despre: chielliniguardiolamesajitaliacriticiprobleme 

viewscnt
Articole similare