You are here:

China s-a retras de la CM de handbal după depistarea unui caz pozitiv la COVID-19!

China s-a retras de la CM de handbal după depistarea unui caz pozitiv la COVID-19!

CM Handbal

Comentarii

Forul internaţional de handbal (IHF) a anunţat că naţionala feminină a Chinei s-a retras de la CM din Spania, după depistarea unui caz pozitiv la Covid-19. Meciurile de vineri, respectiv duminică, în compania Tunisiei şi Slovaciei, din President Cup, au fost omologate ca înfrângeri ale Chinei, cu 0-10.

Potrivit IHF, forul naţional chinez de handbal a retras naţionala feminină din competiţie, datorită regulilor sanitare la revenirea acesteia în ţară, handbalistele fiind obligate să stea 14 zile în carantină, în Spania, în timp ce persoana infectată ar urma să suporte carantina timp de şase săptămâmi, tot în Spania.

China a ratat calificarea în grupele principale ale Campionatului Mondial şi a continuat competiţia în President Cup, în care a pierdut, miercuri, primul meci, 24-30 cu Paraguay.

Reprezentativa Chinei a încheiat astfel participarea la CM pe locul 32, ultimul.

Afla mai multe despre: campionatul mondialchinahandbal 

viewscnt
Articole similare