Alexandru Chipciu rămâne una dintre cele mai importante voci din vestiarul Universităţii Cluj, iar noul sezon îl găseşte în faţa unei borne impresionante în cariera de fotbalist.
Căpitanul neoficial al vestiarului de la Universitatea Cluj a reacţionat după tragerea la sorţi din primul tur preliminar al Europa League, acolo unde formaţia ardeleană va avea parte de un duel complicat cu Dinamo Kiev.
Pentru „şepcile roşii”, dubla cu vicecampioana Ucrainei reprezintă primul mare test al verii în competiţiile europene. O eventuală calificare ar trimite echipa clujeană într-o confruntare de foc cu PAOK Salonic, în turul următor.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
În schimb, dacă Universitatea Cluj nu va trece de Dinamo Kiev, parcursul european va continua în Conference League. Acolo, ardelenii ar urma să întâlnească Brann, reprezentanta Norvegiei.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
”Am maşină electrică, iau energie gratis. Glumesc. Mi-am încărcat bateriile. Prima parte a vacanţei a fost un pic mai agitată, după meciul de la Craiova, când te gândeşti ce trebuie, cum trebuia, doar a doua parte a fost OK.
U Cluj s-a mişcat bine la transferuri, aşa sperăm cel puţin, fiindcă la fotbal niciodată nu ştii exact. Avem un lot mai numeros. Anul trecut, n-am plecat din start cu mulţi, nici n-aveam oameni la antrenamente. Sperăm să rămânem echipă bună, cu rezultate bune.
Tragerea la sorţi din cupele europene? Dacă era şi Real Madrid în urnă, cred că picam cu ei.
Dinamo Kiev? I-am prins în Europa League cu FCSB, am jucat şi multe amicale cu ei la Marbella. Cu siguranţă, pleacă favoriţi în meciul cu noi, dar şi noi ne-am ridicat nivelul, cred că vom face o dublă frumoasă cu ucrainenii.
N-aş vrea să-i ridic, să zic că sunt cei mai buni, dar nici să credem că e un duel uşor. Dacă trecem, prindem PAOK, dacă nu, prindem norvegienii, care ne-au pus probleme mereu.
Ne vom vinde scump pielea. Păcat că nu se joacă la Kiev, oraş frumos, cu stadion frumos, asta e situaţia, mergem în Polonia. Bine că suntem aproape, vor veni şi mulţi suporteri ai lui U. Sper să-i ducem la Salonic, la soare, dacă se poate", a declarat Alex Chipciu.
Afla mai multe despre: superliga, alex chipciu







