Formaţia Universitatea Cluj a învins, luni, pe teren propriu, cu scorul de 2-0 (1-0), echipa FC Argeş. în ultimul meci al etapei a întâia din play-out-ul Superligii.
Chipciu s-a dezlănţuit după U Cluj - FC Argeş: ”Cheamă-mă la o cafea şi filosofăm. Am fost nervos rău”
Echipa din Piteşti se află la al 15-lea meci consecutiv fără victorie în acest sezon. Golurile au fost marcate de Remacle, în minutul 45+1, şi Tescan, în minutul 90+5.
Alexandru Chipciu a vorbit după meci despre partida din play-out, dar şi despre derby-ul pierdut cu rivala CFR Cluj.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
"La cât de nebun sunt eu şi la ce probleme am eu cu nervii, cred că e bine că nu am jucat cu CFR, dar am fost pe stadion. Nu sunt lingău şi nu zic să perii suporterii, dar de când am venit, ţelul meu a fost să încerc să ne salvăm.
La cum a început campionatul, chiar de la pregătire, am zis că e groasă şi m-am gândit ce nebun am fost. Apoi, s-au mai schimbat antrenorii, ne-am mai legat, iar acum parcă încep să respir şi să văd luminiţa. Nu am făcut cel mai bun meci, dar şi Argeşul s-a prezentat foarte slab.
Nu am avut intensitate, m-am aşteptat să avem mai multă răutate pentru a ne salva. Dar cred că şi şansa a fost de partea noastră, am marcat când a trebuit, ne-am apărat şi am câştigat”, a declarat Chipciu după meci.
”E fotbal, dacă vrei, cheamă-mă la o cafea şi filosofăm, dar la fotbal poate vorbi oricine”
Fotbalistul este deranjat că este chemat aşa de des la interviurile de după meci.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
"Acum, că termin interviul, zâmbesc mai mult, ştiu că tu nu ai nicio vină, dar mi se pare penibil să vorbesc după fiecare meci. Omul meciului, dar mi se pare lipsă de respect faţă de ceilalţi colegi, dar să vorbesc mereu aşa?
Cât m-am văzut eu la TV, nu l-am văzut pe Săpunaru. Sper măcar să se mai schimbe regulile. E fotbal, dacă vrei, cheamă-mă la o cafea şi filosofăm, dar la fotbal poate vorbi oricine. Ce să mai zic? Azi am fost nervos rău de tot, am avut nişte intervenţii prin vestiar că poate ne trezim mai bine, dar bine că am câştigat", a spus Chipciu.
Echipele care au evoluat:
- U Cluj: Gorcea - Martic, Piţian, Miron, Chipciu - Remacle (Goranov - 80), G. Simion, I. Filip (Oancea -80), Bic - Gomes (Tescan - 86), Thiam (Bălan - 90). Antrenor: Ioan Ovidiu Sabău
- FC Argeş: Micle - Dobrosavlevici (Moise - 88), Turda, M. Constantin (Brendon -74), Rizii (Jakolis -74) - M. Colli, Njike (Jobello - 88) - Tofan, Calcan, Koubemba (Hanne - 62) - Garita. Antrenor: Bogdan Vintilă