You are here:

Chiricheş, mesaj direct despre Gigi Becali: "Poţi să fii tu cel mai mare, dacă patronul nu te mai are la inimă...”

Chiricheş, mesaj direct despre Gigi Becali: "Poţi să fii tu cel mai mare, dacă patronul nu te mai are la inimă...”

FCSB

Comentarii

Vlad Chiricheş a vorbit despre plecarea lui Florin Tănase de la FCSB şi a explicat cât de repede se poate schimba situaţia unui jucător la echipa lui Gigi Becali.

FCSB a traversat o perioadă agitată, iar schimbările din lot au venit într-un ritm accelerat. Valentin Creţu a fost dat afară şi ulterior reprimit la echipă, în timp ce Florin Tănase a ajuns la Omonia Nicosia după o despărţire cu scandal de echipa lui Gigi Becali.

Plecarea lui Tănase l-a surprins pe Vlad Chiricheş, fost fundaş al formaţiei bucureştene. Acesta îl considera pe mijlocaş unul dintre liderii echipei şi nu se aştepta ca despărţirea să se producă într-un asemenea mod.

Chiricheş a vorbit şi despre statutul fotbaliştilor la FCSB şi despre relaţia acestora cu Gigi Becali. Fostul internaţional consideră că, indiferent de importanţa unui jucător în vestiar, lucrurile se pot schimba rapid dacă patronul nu mai este mulţumit.

"(n.r. - Te-a surprins faptul că Tănase a plecat aşa cum a plecat acum, cu scandal?) Da, am fost surprins. Am fost surprins pentru că eu îl vedeam ca pe un lider al echipei şi nu m-aş fi aşteptat niciodată să plece, sincer.

Statutul lui s-a schimbat aşa, brusc, parcă de la o zi la alta. Chiar vorbeam cu soţia legat de chestia asta, că tuturor ne vine rândul la FCSB.

Poţi să fii tu cel mai mare, dacă la un moment dat patronul are cumva o altă idee despre fotbal sau nu te mai are la inimă… (n.r. - Nu mai ai cum să scapi) Da, exact”, a declarat Vlad Chiricheş, pentru iAMsport.

Afla mai multe despre: fcsb, vlad chiricheş, gigi becali 

viewscnt
Articole similare