Cristi Chivu a completat seara magnifică a românilor în Champions League, semnând a 7-a victorie la rând pe banca lui Inter!
Chivu, dialog special cu Fabio Capello după ce Inter a mai câştigat un meci în Champions League
De la meciul cu Juventus, Interul lui Cristi Chivu a avut un parcurs impecabil, echipa a disputat 5 partide şi a câştigat tot!
După meci, Chivu a fost invitat la flash-interviuri, unde a avut un dialog special cu legendarul Fabio Capello, unul dintre oamenii care i-au marcat cariera. Momentul a devenit viral în Italia.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
„Sper să am măcar jumătate din cariera ta ca antrenor. Sper să fiu un învingător ca tine, care eşti un antrenor de top. Tu m-ai adus la Roma şi nu pot decât să-ţi mulţumesc. Am norocul de a fi într-un grup fantastic, cu jucători care muncesc, acceptă să fie antrenaţi şi îşi lasă orgoliile deoparte”, a fost mesajul lui Chivu pentru Fabio Capello.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
„A trebuit să lăsăm în urmă dezamăgirile de anul trecut. Fotbalul este crud uneori, dar băieţii au focul în ei.Nu mă uit la vârsta jucătorilor. Dacă sunt talentaţi şi pregătiţi, trebuie să joace. Dacă îi ţii prea mult pe bancă, îi pierzi. Nu mă gândesc la Napoli de acum. În viaţă am învăţat că trebuie să te bucuri de victorie, pentru că niciodată nu e garantată”, a mai spus Chivu.
Inter are un meci de foc în weekend, în deplasare la Napoli. Formaţia lui Chivu caută să se desprindă de rivala din sud, cele două echipe fiind la egalitate în clasament, cu câte 15 puncte. AC Milan conduce ierarhia cu 16 puncte, la doar un pas distanţă.
Afla mai multe despre: chivu, fabio capello, champions league