Inter pregăteşte schimbări majore în flancul drept, iar echipa lui Chivu poate rămâne fără toate variantele actuale în vară.
Inter Milan pregăteşte schimbări importante pentru postul de fundaş dreapta în această vară, toate cele trei opţiuni actuale având viitorul incert pe San Siro. Conducerea clubului analizează deja piaţa, în contextul în care antrenorul Cristian Chivu intenţionează să îşi remodeleze lotul şi să implementeze un sistem 3-4-2-1 începând din sezonul viitor.
Situaţia din lot indică plecări iminente. Contractul lui Matteo Darmian expiră în iunie, iar Inter nu are de gând să îl prelungească. În acelaşi timp, Denzel Dumfries ar putea părăsi clubul după cinci ani, în condiţiile în care clauza sa de reziliere, în valoare de 25 de milioane de euro, devine activă în luna iulie.
Nici situaţia lui Luis Henrique nu este stabilă. Brazilianul a avut un prim sezon sub aşteptări în Serie A, iar evoluţiile sale au atras deja interes din partea AFC Bournemouth, care ar fi fost dispusă să ofere aproximativ 25 de milioane de euro încă din iarnă.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
În acest context, Inter şi-a stabilit deja principala ţintă pentru flancul drept: Marco Palestra, considerat soluţia potrivită pentru a întări un compartiment care ar putea fi complet schimbat în perioada de transferuri.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.








