You are here:

Chivu, prima reacţie după eliminarea lui Inter din Champions League: "Există multă amărăciune"

Chivu, prima reacţie după eliminarea lui Inter din Champions League: "Există multă amărăciune"

Inter Milano

Comentarii

Cristi Chivu a oferit o primă reacţie după eliminarea echipei sale din barajul pentru optimile Ligii Campionilor.

„Bodo este o echipă foarte bine organizată. Faptul că nu au primit golul de 1-0 le-a creat un confort mental, nu am ce să le reproşez băieţilor, au încercat prin toate mijloacele să reuşească.

Ei au avut mai multă energie decât noi, am încercat să deschidem scorul, dar nu am reuşit. Există multă amărăciune, am încercat, însă Bodo a avut mai multă energie, au profitat de avantajul de 3-1 şi trebuie să îi felicităm, au meritat să meargă mai departe

Obiectivul nostru în acest sezon este să fim competitivi, iar în Champions nu am reuşit acest lucru. Am câştigat patru meciuri la rând, apoi am pierdut puncte în ciuda unor prestaţii bune.

Am forţat puţin jocul când câştigam teren, la pauză le-am cerut să aibă mai multă răbdare, să circule mingea mai rapid pentru a destabiliza acel 4-4-2 foarte dens şi organizat.

Am avut câteva centrări, când am intrat în careu am avut şanse, dar nu am găsit pasa potrivită. Cu mai mult pragmatism şi luciditate am fi putut debloca meciul, asta a lipsit, am încercat în toate modurile, cu toate limitele noastre pe lângă calităţi.

Păcat, pentru că dacă am fi marcat pentru 1-0, am fi pus mai multă presiune pe ei” , a spus Cristi Chivu la finalul meciului cu norvegienii.

Inter - Bodo/Glimt 1-2

Echipa norvegiană Bodo/Glimt a învins-o, marţi seara, în deplasare, scor 2-1, pe Inter Milano, antrenată de Cristian Chivu, în manşa a doua a returului play-off-ului Ligii Campionilor.

Inter Milano şi Cristian Chivu au spus adio Ligii Campionilor după un retur de coşmar cu norvegienii de la Bodo/Glimt. Învinşi în meciul tur cu 3-1, italienii au controlat total prima parte a meciului de pe San Siro, însă mingea nu a vrut să intre în poarta lui Haikin.

A venit apoi minutul 58, când, în plină dominare interistă, norvegienii au scăpat pe contraatac, după ce Akanji a gafat impardonabil, Blomberg a scăpat singur cu Sommer, care a apărat şutul acestuia, mingea a ajuns însă la Hauge şi norvegianul a deschis scorul, înscriind practic în poarta goală.

Inter a replicat prin bara lui Akanji, în minutul 69, dar Evjen a făcut 0-2 trei minute mai târziu şi calificarea era foarte departe de echipa lui Chivu. Chiar şi cu golul lui Bastoni din minutul 77, nerrazzuri au încheiat meciul învinşi 1-2 şi părăsesc competiţia după 2-5 scor general în dubla cu Bodo/Glimt.

Rezultate înregistrate marţi seara, în manşa a doua din play-off-ul Ligii Campionilor:

  • Bayer Leverkusen – Olympiacos Pireu 0-0 [2-0 la general];
  • Inter Milano – Bodo/Glimt 1-2 (Bastoni 77 / Hauge 58, Evjen 72) [1-5 la general];
  • Newcastle – Qarabag 3-2 (Tonali 4, Joelinton 6, Botman 52 / Duran 50, Jafarguliyev 57) [9-3 la general].

Bodo, Necastle şi Bayer Leverkusen s-au calificat în optimi.

Tragerea la sorţi are loc vineri.

Afla mai multe despre: chivu 

viewscnt
Articole similare