Cristi Chivu (44 de ani), antrenorul lui Inter, a vorbit la prima conferinţă de presă în noul său rol înaintea meciului cu Rayados Monterrey, de la Cupa Mondială a Cluburilor.
Inter debutează la Cupa Mondială a Cluburilor pe 18 iunie, împotriva celor de la Rayados Monterrey, echipă care îi are în componenţă pe Sergio Ramos sau Sergio Canales. La conferinţa de presă dinaintea partidei, Chivu a vorbit despre noii veniţi la Inter, despre sistemul de joc pe care îl va folosi şi le-a transmis un mesaj fotbaliştilor săi.
Cristi Chivu, prima conferinţă de presă în calitate de antrenor la Inter
Antrenorul a transmis că va încerca să aducă ceva în plus sistemului 3-5-2, folosit de Inter în ultimii ani, cu Antonio Conte şi Simone Inzaghi.
"Echipa a lucrat bine zilele acestea, avem ceva probleme, dar nimic serios. Noii veniţi au făcut o treabă bună, Luis Henrique e puţin în urmă cu pregătirea, Sucic a venit direct de la echipa naţională. Îi veţi vedea la treabă.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
În Italia suntem "legaţi" de sistemele dejoc, dar ceea ce contează sunt principiile de joc. În ultimii ani, Inter a jucat în acest sistem, cu un tip de ocupare a spaţiilor, care a adus rezultate grozave. Ai nevoie de mobilitate, simetrie, scopul e să creezi probleme defensivei adverse. Echipa a avut mereu principii, vom încerca să aducem ceva în plus, dar e nevoie de timp. (...)
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Nu căutăm alibiuri, scuze. Suntem pregătiţi! (...) Luăm meci cu meci, e necesar să fim umili, să trecem de grupe, trebuie să jucăm mai bine decât adversarii noştri. Echipa trebuie să aibă ambiţie, să intre pe teren şi să facă ceea ce au făcut în ultimii ani. Tratăm Mondialul cluburilor serios, pregătiţi să facem tot ce putem mai bine", a declarat Cristi Chivu, citat de inter-news.it.
Inter e în grupă cu Monterrey, Urawa Reds şi River Plate la Cupa Mondială a Cluburilor, iar "nerrazzurrii" joacă primul meci pe 18 iunie, de la ora 04:00, ora României, în compania mexicanilor.
Afla mai multe despre: cristi chivu, inter, cupa mondiala a cluburilor, conferinta, inter cf monterrey