Răzvan Lucescu a cucerit titulul în Arabia Saudita cu Al Hilal, iar cifrele demonstrează clar superioritatea formaţiei sale.
Echipa antrenată de Răzvan Lucescu, Al Hilal, a învins, marţi, pe teren popriu, cu scorul de 2-1, formaţia Al-Shabab.
Meciul s-a desfăşurat în cadrul celei de-a 30-a runde a campioantului Arabiei Saudite, care a fost de altfel chiar ultima etapă. Astfel, Al Hilal, care era deja campioană, termină sezonul cu 72 de puncte. Pe locul al doilea s-a clasat Al Nasr Riyadh cu 64 de puncte, în timp ce podiumul a fost completat de Al Ahli SC cu 50 de puncte.
Dovada că Răzvan Lucescu a avut un sezon impresionant la Al Hilal
Pentru tehnicianul român, titul cucerit în Arabia Saudită reprezintă al 8-lea trofeu al carierei sale, care devine una tot mai impresionantă. La Al Hilal, Lucescu a cucerit Liga Campionilor Asieri în 2019 şi acum titlul de campion al Arabiei Saudite. În 2018, Răzvan a fost declarat antrenorul anului în România, iar în 2018-2019, cel mai bun antrenor din Grecia.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Saudiţii au tras linie şi au stabilit, pe cifre, de ce Al Hilal a fost clar echipa superioară în actuala stagiune. Iată mai jos, câteva din recordurile formaţiei lui Răzvan Lucescu
- 72 de puncte
- 8 puncte mai mult decât a doua clasată
- 74 de goluri marcate
- 17 meciuri succesive fără înfrângere
- 22 de victorii, cele mai multe din campionat
- 2.47 de goluri marcate pe meci
- 63% posesia într-un singur meci
- 16.589 de pase schimbate
- 9 victorii obţinute în deplasare
- 13 victorii bifate pe teren propriu
- 10 goluri marcate din afara careului
- 64 de goluri marcate din interiorul careului
- 13 victorii obţinute pe teren propriu
- 42 de goluri marcate în repriza a doua
- 6 victorii consecutive, cele mai multe în acest sezon
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: răzvan lucescu