You are here:

Cinci jucători în faţa debutului pentru România în meciul cu Polonia! Lotul "stejarilor"

Cinci jucători în faţa debutului pentru România în meciul cu Polonia! Lotul "stejarilor"

Rugby

Comentarii

Naţionala de rugby a României întâlneşte echipa Poloniei, sâmbătă, în primul meci din Rugby Europe Championship, meci programat pe Stadionul Naţional de Rugby Arcul de de Triumf, la ora 14:00.

Pentru această partidă, staff-ul tehnic a stabilit echipa, în Primul XV fiind doi jucători care vor debuta pentru Stejari, în prima linie a grămezii, Ciprian Chiriac şi în linia a doua, Andrei Mahu. De asemenea, alţi trei jucători au şanse să debuteze, aceştia începând meciul pe banca de rezerve: Robert Irimescu, Thomas Creţu şi Alin Conache.

“Un nou sistem, un nou staff, câţiva jucători noi pe care i-am întâlnit acum care cred că pot face pasul la echipa mare, să intre în meciul cu Polonia, chiar şi în următoarele. Ne bucură faptul că este un grup tânăr, că mai avem câteva luni de pregătire pentru Cupa Mondială. Polonia e o echipă fizică, am un coleg la club cu care am vorbit despre rugby-ul polonez. Este o echipă fizică care se bazează mai mult pe jocul de înaintare, care nu se deplasează foarte mult. Încercăm să-i suprindem prin viteza de joc şi să ne impunem jocul nostru. Sper să avem stadionul plin, să vină lumea la stadion, să vină copiii, ei sunt cei mai importanţi, să vină să descopere acest sport şi, de ce nu, să-i vedem în curând şi pe ei, pe teren. Întotdeauna primul meci contează foarte mult indiferent că e pe teren propriu sau în deplasare, e vorba de schimbări, de presiune. Important e că debutăm acasă şi că după aceste trei meciuri din februarie putem trage o linie să vedem ce a fost bine şi ce nu”, a declarat Mihai Macovei, căpitanul naţionalei României.

Echipa României:

1. Ciprian Chiriac (SCM USV Timişoara), 2. Tudor Butnariu (CSA Steaua), 3. Gheorghe Gajion (Stade Montois), 4. Marius Antonescu (Bourg en Brese), 5.Andrei Mahu (Perpignan), 6. Mihai Macovei (C) (RC Bassin d’Arcachon), 7.Vlad Neculau (SCM USV Timişoara), 8. Cristi Chirică (RC Hyeres Caraqueiranne La Crau), 9. Alexandru Ţiglă (CSM Ştiinţa Baia Mare), 10. Vlăduţ Popa (CSA Steaua), 11. Marius Simionescu (SCM USV Timişoara), 12. Taylor Gontineac (Rouen), 13. Atila Septar (RC Toulon), 14. Nicolas Onuţu (CS Vienne), 15. Paul Popoaia (CSM Ştiinţa Baia Mare)

Rezerve: 16. Robert Irimescu (New York United), 17. Alexandru Savin (CSA Steaua), 18. Thomas Creţu (Stade Francais), 19. Marius Iftimiciuc (Perigueux), 20. Florian Roşu (CSM Ştiinţa Baia Mare), 21. Alin Conache (SCM USV Timişoara), 22. Ionel Melinte (RC Hyeres Caraqueiranne La Crau), 23. Hinckley Vaovasa (CSA Steaua)

Staff tehnic: Eugen Apjok – Antrenor principal, Ellis David – Antrenor jocul în apărare, Sosene Anesi – Antrenor jocul în atac, Viorel Lucaci – Antrenor jocul în margine, Mihaiţă Lazăr – Antrenor jocul la grămadă ordonată, Ursache Valentin – Antrenor jocul la sol, Hogben James – Antrenor secund cu pregătirea fizică, Carpo Daniel – Antrenor secund cu pregătirea fizică (GPS), Paul Larter – specialist principal Analiză de performanţă, Popa David – specialist secundar Analiză de performanţă, Wanya Dan – Medic, Brett Davison – Consultat WR – Departamentul Medical, Sandu Constantin – Kinetoterapeut, Todosi Marius – Kinetoterapeut, Ilioiu Iustin –Manager.

Începând cu sezonul 2023 al REC, competiţia se desfăşoară într-un nou format, echipele fiind împărţite în două grupe. Primele două echipe din fiecare grupă vor juca în semifinale pentru accederea în marea finală, în timp ce ultimele două clasate din fiecare grupă vor juca în semifinale, apoi în meciurile de clasament.

România face parte din Grupa B, alături de Portugalia, Belgia şi Polonia, în timp ce în Grupa A se află Georgia, Ţările de Jos, Spania şi Germania.

Afla mai multe despre: rugby romania 

viewscnt
Articole similare