Atacantul lui FCSB, Adi Petre, lipseşte din lotul anunţat de selecţionerul României U21, Adrian Mutu, pentru dubla cu Finlanda şi Malta, deşi era titularul din atac. Antrenorul a avut o discuţie cu jucătorul de la FCSB.
Adi Mutu a luat legătura cu Adi Petre
Atacantul a fost trecut pe bancă de Gigi Becali la FCSB, iar acest aspect s-a resimţit şi în alegerea lui Adrian Mutu. Selecţionerul şi-ar fi dorit să se bazeze pe Adi Petre, cu care a vorbit:
"Da, am avut o discuţie, i-am spus să îşi rezolve cât mai repede, pentru binele lui, situaţia de la FCSB. Mă refer la faptul că, la vârsta lui, ar trebui să aibă posibilitatea să joace în fiecare weekend. Şi sper ca în cel mai scurt timp să poată să facă acest lucru, sau să îşi recâştige locul de titular la FCSB.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Chiar dacă nu i-am chemat, pe lista mea sunt mult mai mulţi jucători de valoare la U21. Din păcate, nu pot să îi chem pe toţi. Toţi ceilalţi, care nu au fost convocaţi, rămân în vederile mele. Depinde doar de ei, pe viitor, ce vor face. Atâta timp cât vor juca la echipele de club, cât sunt în formă, nu am cum să îi chem.
Din lotul pe care l-am convocat fac parte băieţi care sunt cei mai buni din România şi cei mai în formă din acest moment. Eu cred că la acest nivel sunt toţi de valori apropiate, important e să arate în teren că sunt decisivi", a declarat selecţionerul României U21.
Adi Petre poate ajunge la FC Botoşani
Patronul lui FC Botoşani, Valeriu Iftime, s-a arătat dispus să-l transfere în Moldova pe Adi Petre, cu o singură condiţie.
„Adrian Petre e important ca fotbalist. Dacă pleacă Dugandzic sunt dispus să fac un transfer pentru Adrian Petre, chiar cu bani”, a spus Valeriu Iftime la GSP Live.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.