You are here:

Ciprian Deac, într-o nouă ipostază la CFR Cluj! Fostul fotbalist a anunţat obiectivul echipei în acest sezon: "Doar aşa am reuşit"

Ciprian Deac, într-o nouă ipostază la CFR Cluj! Fostul fotbalist a anunţat obiectivul echipei în acest sezon: "Doar aşa am reuşit"

CFR Cluj

Comentarii

Ciprian Deac a vorbit despre planurile lui CFR Cluj înaintea duelului cu Rapid şi a dezvăluit obiectivele formaţiei ardelene.

Rapid - CFR Cluj se joacă astăzi, de la ora 21:30, în direct la Prima Sport 1, iar cele mai importante faze vor fi LIVE VIDEO pe orangesport.ro.

Cele două echipe s-au mai întâlnit în principala competiţie internă de 54 de ori, de 21 de ori au câştigat giuleştenii, de 20 ori s-au impus clujenii, iar alte 13 partide s-au terminat la egalitate.

Înaintea partidei, Ciprian Deac, retras din activitate la finalul sezonului trecut şi ajuns între timp vicepreşedinte al clubului, a vorbit despre duelul care urmează şi a oferit ultimele detalii înaintea meciului.

"Bună seara, da, tot timpul aici am venit cu drag. E o atmosferă frumoasă şi mă simt foarte bine pe acest stadion.

Noi fiecare meci îl jucăm la victorie, doar aşa am reuşit să câştigăm atât de multe trofee. CFR, an de an, îşi propune să câştige Cupa şi campionatul. (Se va simţi oboseala?) Normal nu. Eu, ca fost fotbalist, pot spune că în perioada în care jucam mă simţeam cel mai bine să joc din trei în trei zile.

În ultimii ani tot ne dădeau dispăruţi, dar uite că nu. Acest club merge înainte, suntem o echipă de tradiţie, ar fi păcat să nu continuăm, dar nici nu se pune problema.

Noi formăm un grup. Nu pot să zic că avem un jucător care poate decide majoritatea meciurilor. Echipa câştigă meciurile”, a declarat Ciprian Deac la Prima Sport.

 

Afla mai multe despre: cfr clujciprian deacrapid 

viewscnt
Articole similare