Ciprian Marica a explicat, joi, numirea lui Ionel Dănciulescu în funcţia de manager sportiv la SSC Farul, clubul din liga a doua pe care fostul internaţional îl patronează.
"Cu Danciu mă cunosc de mult timp. El este un tip serios, care pune suflet şi e dedicat. După ce a plecat de la Dinamo, eu i-am spus ce planuri avem la Farul. A fost încântat, mi-a cerut să se gândească, iar apoi a luat decizia. Experienţa lui de la Dinamo a contat mult", a spus Marica, pentru realitateasportiva.net.
Marica le-a mai dat o veste bună fanilor. "Lucrurile au mers greu la început, a fost o comunicare proastă, asta este situaţia. Perioada de transferuri este închisă, dar vrem ca în iarnă să ne întărim. Ne dorim stabilitate, Constanţa merită o echipă de renume. Nu e formaţia mea, pentru constănţeni ne zbatem", a mai afirmat Marica.
Prima partidă în care Dănciulescu va fi alături de Farul este cel cu ASU Poli Timişoara, meci care va avea loc sâmbătă de la ora 12:00. Acum, Farul, echipă antrenată de Petre Grigoraş, este pe locul 14, cu nouă puncte adunate în nouă etape.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: danciulescu, dinamo, marica